In tara, vremea se va incalzi usor

Mâine, vremea se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării, iar cerul va fi mai mult noros, cu precipitaţii predominante sub formă de ploaie. Pe arii relativ extinse în vest şi sud, local în centru şi izolat în restul ţării se va produce polei. La munte, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în Dobrogea şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -2 şi 8 grade, iar cele minime între -5 şi 4 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. În zonele joase din centru şi sud-est, în primele ore ale intervalului, local va fi ceaţă, iar presiunea atmosferică va scădea.

Şi în Capitală, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua slab şi se va produce polei. Vântul va sufla slab pănă la moderat. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 2-3 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad. La începutul zilei vor fi condiţii de ceaţă, iar presiunea atmosferică va scădea. La munte, cerul va fi mai mult noros, se vor semnala precipitaţii mixte şi se va produce polei, pe arii relativ extinse în Carpaţii Occidentali şi Meridionali şi local în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent. Pe văi şi în depresiuni, în primele ore ale intervalului, local va fi ceaţă, informează antena3.ro.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DGAS Constanța cumpără produse alimentare de origine animală, în valoare de peste 1,3 milioane de lei (DOCUMENT)

16 Jun 2024 127

Afaceri Constanța Decizii importante luate de asociații societății DS Contractors & Service

15 Jun 2024 388

DGASPC Constanța cumpără consumabile pentru imprimante și multifuncționale (DOCUMENT)

15 Jun 2024 394

Vâlcea UPDATE. Un autocar plin cu elevi, implicat într-un accident rutier mortal!

15 Jun 2024 1037

S-a semnat contractul de modernizare a Sistemului Integrat de Supraveghere a Frontierei Maritime – SCOMAR

14 Jun 2024 560

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

14 Jun 2024 284

IGPR InfotraficCirculație Întreruptă pe DN 11

14 Jun 2024 299

Cumpărări directe Salport SRL va presta servicii de dezinsecție și deratizare pentru DGASPC Constanța (DOCUMENT)

14 Jun 2024 365

Meteo Constanța Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată! Numere utile în caz de urgență

14 Jun 2024 682

LIVE TEXT Sorin Grindeanu și Traian Preoteasa susțin declarații la Gara Constanța, în contextul lansării programului estival de transport Trenurile Soarelui 2024 (FOTO+VIDEO)

14 Jun 2024 745

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în doliu! S-a stins din viață „OMUL care a pus siguranța și binele celorlalți mai presus de orice“

13 Jun 2024 2050

Afaceri Constanța AGEA societății Grupul DD SA a respins majorarea capitalului social al firmei

13 Jun 2024 542

Firme Constanța George Gabriel Vişan, ales preşedinte al CA al Argus SA, pentru 2 ani. Alte decizii importante, aprobate de acționari

13 Jun 2024 500

Elsid SA, firmă din Ilfov, vinde mai multe terenuri din comuna Corbu, județul Constanța. Aprobarea încheierii contractelor se află pe ordinea de zi a AGEA

13 Jun 2024 549

Controale de amploare antibraconaj ale ARBDD

13 Jun 2024 400