Înaintări în grad de Ziua Poliției Române, la IPJ Tulcea. Administratorul public al județului, Vasile Strat , prezent la eveniment (galerie foto)

Administratorul public al județului, Vasile Strat a participat vineri, 23 martie, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție, la manifestările dedicate Zilei Poliției Române.

Potrivit CJ Tulcea, cu acest prilej, șeful IPJ Tulcea, comisar șef de poliție Dumitru Grădinaru a dat citire ordinului Ministrului Afacerilor Interne, precum şi ordinului Inspectorului General al Poliției Române privind înaintările în grad și a oferit diplome de onoare polițiștilor pensionari.

Data de 25 martie a fost desemnată, prin lege, Ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

„În acest context aş vrea să apreciez activitatea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea şi să vă mulţumesc pentru aportul dumneavoastră, al poliţiştilor din teren, pentru climatul de linişte care defineşte judeţul nostru. Noi, cei din Consiliul Judeţean, suntem în permanenţă preocupaţi de ceea ce înseamnă liniştea şi siguranţa locuitorilor acestui judeţ. Vrem să fim alături de dumneavoastră în toate activităţile pe care le derulaţi şi să vă asigurăm că veţi găsi în noi un partener de încredere, în limita posibilităţilor legale.
În final, aş dori să vă felicit pentru toată activitatea desfăşurată de-a lungul timpului, pentru seriozitatea şi profesionalismul de care daţi dovadă, pentru curajul cu care înfruntaţi pericolele de zi cu zi şi pentru devotamentul care v-a caracterizat dintotdeauna“, a declarat Vasile Strat, administratorul public al județului.

Sursa foto: CJ Tulcea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii din Tulcea, la datorie pentru o sărbătoare a Floriilor în siguranță

25 Apr 2024 275

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 529

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 406

​ Autoturism căutat de autoritățile portugheze, găsit în Tulcea

15 Apr 2024 472

Județul Tulcea ​Șofer prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. Constatările polițiștilor

15 Apr 2024 442

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 592

Radare în județele Constanța și Tulcea. Peste 250 de amenzi aplicate

07 Apr 2024 502

Alertă la Constanța! Un adolescent a dispărut de la locuința din stațiunea Mamaia

04 Apr 2024 1238

Tulcea Aplicația eDAC, folosită de polițiști pentru verificarea documentelor de identitate

01 Apr 2024 468

Alertă în județul Tulcea! Un tânăr de 25 de ani, dispărut de la un centru de reabilitare din localitatea Horia

30 Mar 2024 725

Oficiali de la IPJ Tulcea despre femeia din Baia găsită împușcată

29 Mar 2024 917

Polițiștii din Sulina, județul Tulcea, în mijlocul elevilor (Galerie FOTO)

26 Mar 2024 424

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 705

Percheziții în județele Tulcea, Giurgiu și Galați pentru furt de motorină (FOTO)

22 Mar 2024 564

Bucuria copiilor la Ziua Porților Deschise. Întâlnirea cu polițiștii din Tulcea (FOTO)

22 Mar 2024 477