Încălzirea globală Temperatură record în Alaska!

Termometrele au înregistrat joi valori de peste 32 de grade Celsius la Anchorage, cel mai mare oraş din statul american Alaska, un record istoric de temperatură pentru acest oraş din Alaska, regiune care suferă din plin efectele încălzirii globale, informează AFP.

Potrivit meteorologilor, temperatura maximă medie înregistrată într-o zi de 4 iulie la Anchorage este de 18,3 grade Celsius.

"La ora 17:00, pe Aeroportul internaţional din Anchorage au fost înregistrate oficial 90 de grade Fahrenheit (circa 32,2 grade Celsius) pentru prima dată'' în istoria înregistrărilor meteorologice, a anunţat pe Twitter Serviciul National de Meteorologie (NWS).

Precedentul record fusese stabilit pe 14 iunie 1969, când s-au înregistrat 85 de grade Fahrenheit (29,4 grade Celsius). Monitorizarea valorilor termice la aeroportul din Anchorage a început în 1952.

''Mai multe recorduri istorice au fost doborâte la diferite staţii de observaţie din sudul Alaska, care, potrivit unor experţi, este afectată de ''un val de căldură'', a subliniat vineri dimineaţă NWS. În localitatea Kenai s-au înregistrat 31,6 grade Celsius (în comparaţie cu 30,5 grade Celsius în iunie 1903 şi iunie 1953), iar la King Salmon (31,6 grade Celsius).

Sursă: Agerpres
Sursă foto: Google Maps

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.