Începând de mâine, bucureştenii se vor plimba cu autobuze din Constanţa

În baza unui parteneriat încheiat între MDRT şi RATB, turiştii străini şi români care vizitează Bucureştiul vor avea la dispoziţie, începând de joi, 28 iulie 2011, patru autobuze supraetajate care vor efectua curse speciale pe o rută care traversează principalele puncte de interes din Capitală, se arată într-un comunicat transmis de MDTR. Aceste autobuze sunt puse la dispoziţie de Regia Autonomă de Transport în comun Constanţa. Autobuzele vor fi inscripţionate cu însemnele brandului naţional de turism, în vederea creşterii notorietăţii României ca destinaţie turistică. „Cred în succesul proiectului şi sper ca aceste circuite să sporească atractivitatea Capitalei noastre, iar Bucureştiul să-şi recâştige locul pe care îl merită în rândul celor mai vizitate capitale europene", a declarat Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului.

Linia turistică va funcţiona zilnic, între orele 10.00-22.00, pe traseul Piaţa Presei Libere, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, Şoseaua Kiseleff, Piaţa Presei Libere. Tarifele de transport pentru această linie, stabilite pe categorii de vârstă, sunt de: 25 RON/bilet pentru adulţi şi 10 RON/bilet pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii cu vârsta de până la 7 ani, însoţiţi de adulţi, vor beneficia de transport gratuit. Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi se poate procura din autobuzele turistice.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 822

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1404

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 373

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 394

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1827

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 662

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1023

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 973

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 656

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 815

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 682

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 938

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1559

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 819

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 562