Informare meteo. Iarna într-o nouă etapă din această noapte. Vânt puternic, zăpadă spulberată, polei. Este în vigoare

Administrația Națională de Meteorologie a emis, la ora 22.00, o informare de vreme rea, valabilă de la ora 04.00 până mâine la ora 10.00.
 
Potrivit atenționării în întreaga țară vor fi intensificări ale vântului, zăpadă spulberată, polei.
 
În intervalul menţionat la munte vântul se va intensifica treptat, cu viteze de 60...70 km/h, iar pe creste, cu precădere în a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie) rafalele vor depăşi temporar 80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
 
Intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile sud-estice, sudice şi centrale, temporar cu viteze de 45...55 km/h, astfel încât zăpada depusă anterior va fi spulberată.
 
Începând din a doua parte a zilei de astăzi va ninge, în general slab cantitativ, în zonele de munte şi local în regiunile intracarpatice, iar spre sfârşitul nopţii de joi spre vineri (12/13 ianuarie) în vestul ţării, vor fi precipitaţii mixte şi se va produce polei.
 
Dar nu trebuie să uităm că până la ora 10.00, astăzi, suntem sub atenționarea Cod Galben, în care vremea este deosebit de rece și cu ger năprasnic noaptea.
 
În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Astfel, minimele nocturne se vor situa în general între -17 şi -10 grade, iar maximele diurne vor fi negative.
Maxima zilei va ajunge azi abia la -4 grade Celsius la Constanța.
 
Acum sunt -5 grade la Constanța, -7 la Adamclisi, -4 la Mangalia, -6 la Medgidia.

 
În cursul zilei de astăzi, în funcţie de evoluţia meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

04 May 2024 375

FOTOREPORTAJ Cu ce priveliște sunt întâmpinați turiștii la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 673

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 444

Manevrele navelor în toate porturile de la malul Mării Negre, suspendate. De ce a fost luată această decizie

20 Apr 2024 470

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 900

Avertizare de cod galben de vânt puternic la Constanța! Recomandările primăriei

01 Apr 2024 648

ISU Giurgiu10 ore de vânt puternic, mâine, în județul Giurgiu

01 Apr 2024 345

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Numere utile în caz de urgență

24 Mar 2024 827

UPDATE Meteorologii au prelungit codul galben de vânt puternic până la ora 24.00 în Constanța

11 Mar 2024 695

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Recomandările primăriei

11 Mar 2024 785

Atenție, avertizări de Cod Galben de intensificări ale vântului în Dobrogea!

12 Feb 2024 656

Primăria Constanța Un nou cod galben de vânt pentru municipiu

11 Feb 2024 710

Cod galben de vânt la Constanța! La ce numere de telefon se pot semnala eventuale probleme

10 Feb 2024 780

Cod Galben de vreme rea în 20 de judeţe pe parcursul zilei de sâmbătă!

27 Jan 2024 832

Efectivele MAI au intervenit pentru degajarea mai multor copaci prăbușiți, precum și pentru deblocarea unor autoturisme înzăpezite

20 Jan 2024 824