UPDATE Meteorologii au prelungit codul galben de vânt puternic până la ora 24.00 în Constanța








 
  • Atenționarea emisă de meteorologi era valabilă până la ora 19:00, însă a fost prelungită până la orele 24.00.
 
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în intervalul menționat, viteza vântului va atinge 55...60 km/h.
 
 Mâine, vremea va fi închisă, dar caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros și, pe arii extinse va ploua. Pe arii restrânse, se vor acumula cantități de apă, în general de 15...20 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua (rafale ce vor depăși 45 - 55 km/h), apoi va scădea în intensitate.
 
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 15 grade, iar cele minime între 4 și 7 grade.
 

„Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor”, recomandă primăria.
 

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
 
  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
  • Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
  • Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.
 

Citește și
Cod galben de vânt puternic la Constanța! Recomandările primăriei

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 74

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 393

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 403

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 444

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 420

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 426

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 319

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 420

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 588

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 437

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 374

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 743

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 370

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 439

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 448