Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

Sursa foto: Primăria Constanța

În preajma Sărbătorilor Pascale, Primăria Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială (DGAS), acordă beneficiarilor Cantinei de Ajutor Social Constanta produsele necesare pentru o masă festivă și generoasă.
 
Conform unui comunicat emis de Primăria Constanța, această masă va include produse tradiționale precum ouă, cozonaci, carne și preparate din carne, lactate, pește și produse din pește, fructe și dulciuri, oferind astfel un moment de bucurie și confort celor care întâmpină dificultăți.
 
„Acest serviciu social oferă sprijin categoriilor vulnerabile din municipiul Constanța, inclusiv copiilor, elevilor, preșcolarilor, persoanelor cu dizabilități sau afecțiuni cronice, persoanelor vârstnice și celor temporar afectate de dificultăți financiare.
 
Cantina de Ajutor Social Constanța, situată în strada Petre Romulus nr.22 din Constanța, și-a consolidat rolul ca parte integrantă a Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, dedicată pregătirii și servirii hranei pentru cei aflați în dificultate, cu scopul de a preveni și combate riscul de excluziune socială, promovând incluziunea socială și îmbunătățind calitatea vieții acestora.
 
Municipalitatea își menține angajamentul activ în îmbunătățirea calității vieții persoanelor vulnerabile din municipiul Constanța și continuă să fie o sursă esențială de sprijin pentru cei aflați în nevoie”, menționează sursa citată.
 
Citește și

Bucurie și tradiție de Paște la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul DGAS Constanța (Galerie FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă a pus pe masă 265.000 de lei pentru a achiziționa servicii de asistență tehnică și dirigenție de șantier. Iată pentru ce obiective de investiții (DOCUMENTE)

06 May 2024 293

Primăria comunei Saligny, județul Constanța, a finalizat proiectul de implementare a sistemului de supraveghere video în comună

06 May 2024 338

Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța „Taluzul din dreptul plajei se prăbușește pe zi ce trece mai mult!" (VIDEO)

06 May 2024 456

Afaceri Constanța Primăria Eforie a vândut nouă terenuri mai multor persoane fizice

06 May 2024 332

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidatul PUSL pentru Primăria Constanța, partener al antreprenoriatului local. Țința, crearea de noi locuri de muncă!

06 May 2024 538

Primăria Comunei Bărăganu județul Constanța înființează un centru de colectare deșeuri prin aport voluntar (DOCUMENT)

05 May 2024 947

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 421

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Carolinei Georgeta Tocariuc, inspector la Comuna Grădina (DOCUMENT)

05 May 2024 419

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 1227

Firma este controlată de afaceristul Gheorghe Muhscină Plasty Prod SA a cumpărat de la Primăria Constanța un teren de pe strada Industrială nr.11

04 May 2024 817

Familia Terzi poate moderniza Restaurantul Colonadelor de pe strada Traian din Constanța

04 May 2024 708

Imobiliare Constanța Tesalia SRL nu poate extinde construcția de pe strada Daciei

04 May 2024 480

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 396

Alianța Dreapta Unită Constanța i-a retras sprijinul politic candidatului la Primăria Comunei Amzacea după postarea unui mesaj discriminator

04 May 2024 686

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 671