Iohannis a promulgat legea Stema României va fi schimbată

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi proiectul de lege prin care stema României va fi modificată. Astfel, coroana pe capul acvilei din stema ţării va reveni în însemnele oficiale. Mai mult decât aât, toate autorităţile publice vor fi obligate să facă această modificare în stemele şi sigiliile existente până la finalul anului 2018. 

"Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul și ghearele roșii, cu aripile deschise, ținând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan", prevede legea promulgată de  Iohannis.

Data de 31 decembrie 2018 nu este însă o dată întâmplător aleasă, ci, în această zi, se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. 
Până la date respectivă, cele două modele de stemă a României și respectiv de sigiliu al statului pot fi folosite în continuare, în paralel.

Monedele și bancnotele emise de Banca Națională a României, anterior datei de 31 decembrie 2018, vor continua să circule și după această dată, în paralel cu monedele și bancnotele cu stema nouă, scrie agerpres.ro
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Monedă din argint cu tema „Constantin Brâncuși – Surse românești și perspective universale“, lansată de BNR

29 Jan 2024 703

S-a promulgat legea Amenzi până la 20.000 lei pentru pângărirea drapelului României

08 Jan 2024 689

Amenzi de la 10.000 la 20.000 lei pentru pângărirea drapelului României

08 Jan 2024 539

BNR lansează o monedă argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Vladimir Ghika

27 Dec 2023 643

Prezență inedită la Ziua Națională a României de la Constanța (VIDEO)

01 Dec 2023 1136

BNR lansează o monedă din argint cu tema Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii

10 Apr 2023 1370

BNR lansează o monedă din argint cu tema “140 de ani de la înființarea Bursei de Valori București”

02 Dec 2022 1158

BNR va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Constantin Ionete

11 Nov 2022 1229

Ministrul Vasile Dîncu „Ziua de 29 iulie are o însemnătate aparte pentru fiecare român, fiind cea în care celebrăm Imnul Național al României“

29 Jul 2022 1466

BNR lansează o monedă de aur cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Ion C. Brătianu

26 Jul 2021 1575

Comuna Mihai Viteazu-județul Constanța are stemă. Ce reprezintă elementele care constituie stema

04 Jul 2021 2120

A fost aprobată stema comunei Mihail Kogălniceanu-Tulcea. În descriere se face trimitere la cel mai mare tezaur monetar, din Europa, descoperit în zonă

16 Jun 2021 2748

Comuna Ceatalchioi, județul Tulcea, are stemă. Ce semnificații au elementele care o compun

14 May 2021 2269

Iată cum va arăta stema comunei Târguşor, judeţul Constanţa! Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României

28 Jan 2020 2078

A fost prezentat noul Drapel de luptă al Brigăzii 9 Mecanizată Mărășești. Decorații conferite. Ce s-a schimbat la drapel (galerie foto)

26 Jan 2018 5444