ÎPS Teodosie la prima slujbă din Mamaia „O veste bună pentru cei ce vin aici, nepăsători, pentru a se curma fărădelegile” (video)

capela mamaia bunavestire teodosiePe youtube.com, a fost postat, cu puţin timp în urmă filmuleţul IPS intitulat „Teodosie, Cuvânt la Prima Sfântă Liturghie,Constanţa, Mamaia, 2014”, autorul fiind Mihai Vaju.  
„Iată am făcut prima slujbă, în Mamaia, în această capelă şi am început–o slujirea, iată, in această noapte binecuvântată, înainte de a pune piatra de temelie pentru capela definitivă ce se va construi aici şi care se cuvine să fie o lumină strălucitoare. Părintele Cezar, cu înţelepciune, a gândit la două hramuri: Bunavestire, ca să vină o veste bună pentru cei ce erau aici, nepăsători în Mamaia, şi Sfânta Maria Egipteanca, pentru a se curma fărădelegile şi a se întoarce la pocăinţă tinerii şi toţi cei ce vin să vadă partea pozitivă şi nu cea negativă”, spunea arhiepiscopul Tomisului la prima sa slujbă în Mamaia.
Reamintim că astăzi, începând cu ora 17.00, Ierarhul Tomisului, IPS Teodosie, va sfinţi locul unde va fi construită capela „Buna Vestire şi Sf. Maria Egipteanca”. Aceasta va fi amplasată la intrarea în staţiunea Mamaia, în zona hotelului Perla.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE ÎPS Teodosie - „Lumina din Cer a coborât în Ierusalim și a fost adusă și în orașul de la malul mării!” (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 May 2024 984

ÎPS Teodosie „În fiecare an Învierea Domnului este ca o sărbătoare nouă pentru că sărbătorile înnoiesc firea noastră“ (VIDEO)

04 May 2024 437

Constanța ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

04 May 2024 542

Programul ÎPS Teodosie în zilele de Paști. Procesiune cu Sfânta Lumină la malul Mării Negre

03 May 2024 464

Unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 4 – 8 mai 2024

03 May 2024 412

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-3 mai?

30 Apr 2024 508

Arhiepiscopia Tomisului așteaptă mii de credincioși, în noaptea de Înviere (VIDEO)

30 Apr 2024 478

LIVE-VIDEO Pastorala de Paște a Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie „Sărbătoarea Religioasă este comuniunea lui Dumnezeu cu oamenii, a Pământului cu Cerul, a îngerilor cu oamenii” (FOTO)

30 Apr 2024 1131

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 24 – 30 aprilie 2024

23 Apr 2024 1095

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 609

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 587

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 800

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 609

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 580

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 589