GOD GALBEN pentru CONSTANŢA ISU Constanţa avertizează primarii să fie în gardă

 
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare COD GALBEN, în intervalul 03 iunie, ora 20:00 – 04 iulie, ora 20:00 pentru judeţul Constanţa şi se va manifesta prin averse ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 60 – 65 km/h. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi local se vor cumula peste 50 – 70 l/mp.

Totodată, începând de mâine, 04 iulie 2015, între orele 09:00 – 21:00, meteorologii anunţă COD GALBEN hidologic pentru judeţele Constanţa şi Tulcea.

Pentru prevenirea efectelor negative cauzate de instabilitatea atmosferică, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa le recomandă cetăţenilor câteva măsuri preventive:

întrerupeţi orice activităţi în aer liber şi evitaţi adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
adăpostiţi-vă în sediile diverselor instituţii publice sau alte imobile care prezintă siguranţă;
evitaţi parcarea autoturismelor sub copaci ori ramuri uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.

Pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, le reamintim autorităţilor că trebuie să întreţină corespunzător şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale, să îndepărteze materialul lemnos şi deşeurile din albia cursurilor de apă, respectiv din secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor.

            Având în vedere că au primit informaţia autorizată, transmisă de inspectoratul judeţean, privind avertizarea hidrologică, le reamintim primarilor că au obligaţia să avertizeze populaţia prin aducerea la cunoştinţă a informaţiilor preventive necesare, inclusiv să asigure permanenţa la sediul primăriei în vederea primirii prognozelor şi avertizărilor meteorologice ce vor fi transmise ulterior.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 893

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 643

Codul Galben și-a intrat în drepturi la Constanța! Imagini din traficul rutier în această dimineață (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 778

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 742

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1414

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 426

Bilanț IGSU Probleme în mai multe județe, printre care și Constanța din cauza vântului puternic. Manevrele în porturile la Marea Neagră, suspendate

02 Apr 2024 683

Intervenție de urgență pe strada Orizontului din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat

02 Apr 2024 768

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 769

Avertizare de cod galben de vânt puternic la Constanța! Recomandările primăriei

01 Apr 2024 609

Alertă meteo Se strică vremea în toată țara! Județele Constanța și Tulcea sub avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben

01 Apr 2024 7249

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 613

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt. Când expiră avertizarea meteo

27 Mar 2024 654

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Numere utile în caz de urgență

24 Mar 2024 805

Avertizare meteo de ultim moment, emisă de ANM! Vizate Constanța și Tulcea

24 Mar 2024 1403