23 Feb, 2015 10:57
976
Loredana DĂSCĂLESCU
Jandarmii au surprins în Constanţa trei persoane care ofereau spre vânzare la „superofertă” şi fără a îndeplinii condiţiile prevăzute de lege, articole vestimentare şi parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute.
Astfel, ieri, în jurul orei 12.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile Constanţa, a surprins în zona Târgului Săptămânal Auto, situat pe Varianta Ovidiu, trei persoane cu vârste cuprinse între 33-35 ani, din Constanţa care încercau să comercializeze articole vestimentare şi parfumuri, cu inscripţii identice cu cele ale unor mărci înregistrate, susceptibile de a fi contrafăcute.
Pe numele acestora, au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Bunurile vor fi predate lucrătorilor din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor al IPJ Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: