Județul Constanța. A fost dezastru la Aliman. Mobilizare fără precedent a localnicilor (galerie foto)

 
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au avut, azi noapte, tare de tot de lucru, în comuna Aliman, județul Constanța, pe strada Orhideelor.
 
Acolo casa unor localnici a fost cuprinsă de flăcări, la momentul acela, din cauze necunoscute.

 
Militarii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul Cernavodă, iar până la sosirea pompierilor localnicii, într-o mobilizare, fără precedent, au încearcă să se stingă focul cu mijloace proprii.
 
Cu toate acestea, conform reprezentanţilor ISU Dobrogea, acoperişul unei anexe gospodăreşti, cu o suprafaţă de aproximativ 25 mp a fost afectat.
 
De asemenea, bunurile dintr-o încăpere (aproximativ 10-15 mp) au fost distruse în totalitate.

Proprietarul a fost salvat de vecini, până la ajungerea echipajelor.

Potrivit ultimelor informații focul ar fi fost declanșat de efectul termic de la un cos de fum neprotejat.

Sursa foto: ISU Dobrogea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu la o casă din Aliman!

16 Mar 2024 807

Incendiu în judeţul Constanţa. Unde se intervine

22 Jan 2020 1514

UPDATE. A luat foc S-a sunat alarma la pompierii de la ISU Dobrogea Constanţa

09 Jan 2019 3665

Incendiu în Aliman, judeţul Constanţa. Intervin pompierii

13 Aug 2018 2193

Incendiu în Eforie Sud, lângă liceu! Pericol de extindere

14 Mar 2017 2900

UPDATE Intervenţie de urgenţă a pompierilor în Aliman! Vecinii dau o mână de ajutor

14 Mar 2017 2800

UPDATE Incendiu în comuna Aliman, din județul Constanța

07 Nov 2015 1848

Comnicat de presă - Nu vă jucaţi cu focul! 18 martie 2015

18 Mar 2015 1297

Atenţie la coşurile de fum Un horn înfundat a mistuit o casă la Aliman

18 Mar 2015 2047

UPDATE. Incendiu în comuna Aliman

17 Mar 2015 1858