Laura Codruța Kovesi, audiată ca martor la DIICOT

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a afirmat că a fost audiată în calitate de martor de procurorii DIICOT în dosarul în care se fac investigaţii în legătură cu israelienii suspectaţi că au încercat să o intimideze.
 

"Membrii familiei mele au fost audiaţi. Şi tatăl meu. Nu suntem copii, nici eu, nici familia mea. Nimeni nu a dat date. Sunt convinsă că procurorii DIICOT vor afla cine este clientul acelei companii. Întotdeauna am respectat legea, nu am nici un fel de teama de absolut nimic. Cred că toate aceste acţiuni sunt concertate pentru a încerca intimidarea sistemtului judiciar", a declarat procurorul şef al DNA, într-un interviu la Europa FM.


Mai mult, ea a susţinut că e-mailul ei nu a fost spart, aşa cum s-a vehiculat în presă. Israelienii Weiner Ron şi Geclowicz David, inculpaţi în dosarul de hărţuire a procurorului-şef al DNA, se află în arest preventiv din 3 aprilie. Cei doi cetăţeni israelieni sunt suspectaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor şi operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
 
Potrivit DIICOT, Weiner Ron este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
 
Geclowicz David este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrităţii datelor informatice şi complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 946

Kelemen Hunor o vede pe şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, drept candidat la alegerile prezidenţiale

30 Sep 2023 789

Doliu printre magistrații din Constanța! A încetat din viață Dragomir Ianuş, fost procuror al Parchetului Curții de Apel Constanța

14 Sep 2023 2030

De unde vin procurorii români ai Parchetului European?

15 Aug 2023 1826

UPDATE Dosare deschise de fosta Secţie specială pe numele Laurei Codruţa Kovesi, clasate de Parchetul General

02 May 2023 1511

„Bombă“ de la Parchetul European, din care face parte și un fost procuror general al Constanței! Trei suspecți prinși în flagrant

14 Mar 2023 1704

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Parchetului European, la DNA!

19 Oct 2022 2560

În dosar cu foști șefi și adjuncți SRI Clasare la Curtea Supremă pentru procurorul constănțean Adina Florea și Laura Codruța Kovesi! (MINUTA)

15 Jul 2022 2415

Laura Codruța Kovesi analizează o posibilă sesizare la Comisia Europeană. Parlamentul a votat o lege care descurajează semnalarea actelor de corupție

30 Jun 2022 982

​Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, vizită în Chișinău

29 Jun 2022 1159

Prima condamnare într-un dosar deschis de noul Parchet european, instituţie condusă de Laura Codruţa Kovesi

23 Nov 2021 1667

Camelia Elena Grecu, fost procuror general al Constanței, candidat pentru funcția de procuror european delegat

29 Jan 2021 4522

Laura Codruţa Kovesi Parchetul European va apăra nu doar cetăţenii şi bugetul UE, ci şi statul de drept

16 Oct 2020 2187

Consiliul UE a numit azi procurorii din cadrul Parchetului European care va fi condus de Codruţa Kovesi. Cine va reprezenta România

27 Jul 2020 1754

Curtea Supremă a respins recursul Inspecției Judiciare privind acțiunea disciplinară împotriva Laurei Codruța Kovesi

02 Jun 2020 2604