Laura Codruța Kovesi vrea eliminarea imunităţii parlamentarilor

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat miercuri seara, invitată la Digi24, că este nedrept ca în Camera Deputaților să se aprobe cereri are justiției și în Senat să se respingă, din cauza regulamentului.
 
„Este un  motiv pe care noi l-am transmis CSM, este bine că CCR a tranșat această problemă, ea va trebui să fie respectată și sper că se va redacta în cel mai scurt timp hotărârea. Sigur că ne dă de gândit situația din Senat, dar nu doar nouă, ci și CSM-ului și altor instituții. E cumva nedrept ca pe același tip de cerere în Camera Deputaților un deputat să primească aviz pe o anumite majoritate, iar în Senat să nu se dea aviz. Aceste lucruri trebuie reglementate în regulamentul Senatului. Să sperăm că pe viitor, această decizie va fi respectată. Noi așteptăm hotărârea, așa cum a cerut CCR”, a explicat Kovesi.

Totodată, procurorul-șef anticorupție a afirmat că ar trebui eliminată imunitatea parlamentarilor în fața justiției, având în vedere că inițial, imunitatea a fost gândită strict pentru declarațiile politice.

„Să fie schimbat în sensul să fie eliminat complet, pentru că nu e normal ca un vot al unor politicieni să blocheze justiția, orice cerere de arestare pe care procurorii DNA o fac este supusă controlului judecătoresc și e normal ca aceste decizii să fie luate de judecători independenți, nu în Parlament” ,a spus Kovesi.

Șefa DNA a mai explicat că în cazul unor miniștri sau foști miniștri ancheta procurorilor este blocată și că deciziile se iau de către judecători independenți, nu de politicieni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 957

Laura Codruța Kovesi nu ia în calcul o demisie „Lucrez în procuratură de peste 22 de ani şi nu am avut niciodată o cercetare disciplinară”

29 Jan 2018 1683

Laura Codruța Kovesi nu ia în calcul o demisie de la conducerea DNA. Ce spune despre propunerile de modificare a accesului în magistratură

06 Sep 2017 2203

Romania-actualitati.ro Laura Codruța Kovesi, primul interviu după abrogarea OUG 13

08 Feb 2017 2649

Laura Codruța Kovesi „Sper să nu avem surprize atunci când se va discuta bugetul DNA”

20 Jan 2017 2311

Kovesi „Nu am de ce să îmi dau demisia că am deranjat inculpați” (video)

17 Jan 2017 2548

Ziare.com Kovesi neagă acuzaţiile lui Ghiţă şi Băsescu şi vorbeşte despre relaţia DNA cu SRI - „Se încearcă destabilizarea sistemului judiciar!”

17 Jan 2017 2891

Hans Klemm – „Procurorul şef Laura Codruţa Kovesi a făcut o treabă admirabilă”

26 Oct 2016 2341

Agerpres - Interviu Codruța Kovesi „Ne îngrijorează mai mult efectele dramatice pe care le are corupția“

28 Sep 2016 2009

Ziare.com Laura Codruța Kovesi despre furturile din spitale și abuz

11 May 2016 2666

Agerpres.ro Kovesi-„O schimbare de mentalitate a avut loc; o să vedem dacă se reflectă în alegeri”

10 Mar 2016 2398

Hotnews.ro Raluca Pruna, ministrul Justiției - ”Iau în calcul reînvestirea doamnei Kovesi în funcţie”

23 Dec 2015 3082

Editorial Laura Codruţa Kovesi (nu) pleacă din fruntea DNA?

23 Dec 2015 3597

„Nu sunt cea mai de temut femeie din România“ Laura Codruța Kovesi spune ce vrea să facă după ce-şi termină mandatul la DNA (video)

02 Dec 2015 2622

UPDATE Românii, în direct cu Laura Codruţa Kovesi şi Dacian Cioloş

01 Dec 2015 1817