Lucrări pe A2 Bucureşti - Constanţa, cu redirecţionarea traficului

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în perioada 21 octombrie - 15 noiembrie 2016, se vor executa lucrări de întreţinere periodică (aşternere covoare asfaltice) pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sectorul cuprins între kilometrii 96 şi 117+500 de metri, pe tronsonul Lehliu-Gară – Fetești.

Lucrările se vor executa pe segmente de maximum 2700 de metri, pe câte o cale de rulare, cu redirecţionarea traficului pe banda a doua a sensului opus (implicit, autovehiculele care circulă din sens opus vor folosi prima bandă). Excepţie va face segmentul cuprins între kilometrii 104+500 şi 106+500 (nodul rutier Drajna), unde se va circula pe câte o bandă.

Primul segment pe care vor începe lucrările va fi cuprins între kilometrii 95+650 şi 97+660, pe calea unu.

Pe sectoarele pe care circulaţia se va desfăşura deviat (de pe un sens pe celălalt), viteza de deplasare a autovehiculelor va fi limitată la 60 km/h.

Lucrările se vor desfăşura fără întrerupere, în perioada menţionată (atât pe timp de noapte, cât și pe timp de zi, inclusiv în weekend). Pentru ca participanţii la trafic să observe din timp zonele în lucru, balizele cu lumini intermitente vor funcţiona şi ziua.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infotrafic Trafic restricționat din cauza accidentului de pe autostrada A2

29 Apr 2024 357

Accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța în apropiere de Medgidia (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 1334

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 654

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de 1 Mai și Paște

28 Apr 2024 497

Infotrafic Au fost ridicate toate restricțiile de pe autostrada A2 București – Constanța

26 Apr 2024 492

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe Autostrada A2 București-Constanța

26 Apr 2024 366

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 586

DRDP Constanța Atenție! Se fac lucrări de întreținere pe Autostrada Soarelui

25 Apr 2024 392

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 258

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 360

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 307

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 243

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

23 Apr 2024 695

Infotrafic Atenție, șoferi! Ploaie torențială pe Autostrada A2 București - Constanța

23 Apr 2024 374

Limitare de viteză spre Constanța, pe Autostrada Soarelui

23 Apr 2024 825