MAI. Aproape 24.000 de angajați ai ministerului vor acţiona în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României

Aproape 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor acționa, zilnic, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie a.c. pentru ca toți românii să se bucure de zilele libere ocazionate de sărbătorirea Zilei Naționale a României. 
 
Pe 1 decembrie a.c., în întreaga țară, se vor organiza peste 270 de ceremonii militare, precum şi spectacole cultural-artistice, la care se preconizează participarea a aproximativ  250.000 persoane.
 
Pentru prevenirea faptelor antisociale, dar și pentru devierea și fluența circulației pe principalele artere vor acționa, în medie zilnic, la nivel național, aproape 9.000 de poliţişti cu peste 3.400 de autospeciale. Pe cele mai importante drumuri care converg către stațiunile montane sau alte zone, vor fi amplasate 335 radare pentru prevenirea conducerii autovehiculelor peste limita de viteză admisă.

De asemenea, peste 4.400 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările ocazionate de sărbătorirea  Zilei de 1 Decembrie, precum și în alte zone cu aglomerări mari de persoane. Totodată, peste 300 de jandarmi montani vor fi la datorie pentru a veni în sprijinul turiștilor care ar putea fi surprinși în situații de risc.        


Zilnic, intervențiile în situații de urgență vor fi asigurate de peste 5.000 de pompieri, cu 2.900 de autospeciale. De asemenea pentru situațiile medicale de urgență sunt disponibile peste 300 de autospeciale SMURD.
 
Piloții Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătiți să desfășoare, în cooperare cu S.M.U.R.D., misiuni medicale de urgență și să acorde sprijin aerian structurilor operative. Pentru aceste misiuni sunt disponibile  8 elicoptere SMURD. 
 
Aproximativ 4.100 de polițiști de frontieră vor veghea zilnic la frontiera de stat a României, iar în funcție de situațiile înregistrate efectivele pot fi suplimentate.

Totodată, cu ocazia Zilei Naționale a României, peste 300 de angajați ai Ministerului Afacerilor de Interne, inclusiv studenți ai Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” și ai Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina vor participa, cu 60 de mijloace tehnice, la parada militară organizată în municipiul Bucureşti.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 501

În municipiul Constanța Un lumânărar de la biserica Sf. Mina, din parcul Tăbăcăriei , a luat foc. Pompierii au intervenit

04 May 2024 1031

Pregătiri la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța pentru noaptea de Înviere (Galerie FOTO)

04 May 2024 446

Mesajul PS Varlaam „ Lumina lui Hristos să intre şi să aducă prezenţa lui cerească”

04 May 2024 278

Un tip de pensie va dispărea de la 1 septembrie 2024. Care este aceasta?

04 May 2024 578

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

04 May 2024 337

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1794

RAJA anunță furnizarea apei cu presiune scăzută în Lumina, Corbu și Năvodari, județul Constanța

04 May 2024 549

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 485

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 479

Un tânăr din Satu Mare și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

04 May 2024 457

Alegeri electorale 2024 Alianța pentru Unitatea Rromilor (AURr) Constanța, contestație respinsă în instanță

04 May 2024 319

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

04 May 2024 228

MAI Pe litoral, jandarmii sunt prezenţi în toate staţiunile aglomerate cum sunt Mamaia şi Costineşti (VIDEO)

04 May 2024 299

Week-end promițător și foarte ofertant în Constanța

04 May 2024 321