MAI suplimentează personalul, la Constanţa, cu ocazia Zilei Marinei

La nivel naţional, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va suplimenta măsurile pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zilele nelucrătoare de 15, 16, 17 august.
 
Astfel ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, „a dispus structurilor şi personalului din subordine luarea de măsuri suplimentare pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zilele nelucrătoare de 15, 16 și 17 august. Așa cum știți, mâine creștinii sărbătoresc ”Adormirea Maicii Domnului” sau “Sfânta Marie Mare” declarată zi liberă, astfel cei mai mulți români se vor bucura de un week-end prelungit”, după cum se arată într-un comunicat de presă.

Va fi acordată o atenţie deosebită zonelor unde se va afla un număr mare de oameni, respectiv la manifestările religioase, evenimentele cultural-artistice și ceremoniile militare prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei. Potrivit dispoziţiei vicepremierului Gabriel Oprea, peste 20.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne – poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră.

Menţionăm că, doar în ziua de 15 august sunt programate aproximativ 220 de manifestări religioase sau culturale, la care se așteaptă peste 400 de mii de participanți.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

lupu

14 Aug, 2014 13:40

bai oameni buni, cu ce dracu suplimenteaza efectivele, cu mineri? ca politistii sunt o mana de oameni. numai minciuni idioate.

Articole asemanatoare

CFR a suplimentat trenurile pentru minivacanța de Sf Maria. Un tren suplimentar va circula pe rura Mangalia-Constan-a-București

11 Aug 2017 2145

Sute de angajaţi MAI vor asigura ordinea de Ziua Marinei

15 Aug 2014 1651