UPDATE 1. Marian Vanghelie a fost reținut „Îi mulțumesc lui Victor Ponta, Gabi Oprea și Sebastian Ghiță și le transmit ce îmi doresc ei mie le doresc și eu lor”

Marian Vanghelie a fost reţinut, în urmă cu scurt timp, pentru 24 de ore de către procurorii DNA.

El va  fi dus în față instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
De asemenea, alte patru persoane, printre care și vărul lui Marian Vanghelie, Mircea-Sorin Niculae, au fost reținute în această seară în dosarul în care este implicat și fostul social-democrat.
 
Celelalte trei persoane reținute de procurorii anticorupție sunt angajate ale Primăriei Sectorului 5.
 
Și iubită edilului, Oana Niculescu Mizil, este urmărită penal, fiind acuzată de operațiuni financiare incompatibile cu funcția de deputat - ar fi administrat o societate comercială, acuzații pe care le neagă. 

UPDATE 1, ora 23.33

Vanghelie a declarat, în această seară, că îi mulțumește premierului Victor Ponta, deputatului Sebastian Ghiță și vicepremierului Gabriel Oprea.

„Îi mulțumesc lui Victor Ponta, Gabi Oprea și Sebastian Ghiță și le transmit ce îmi doresc ei mie le doresc și eu lor”, a declarat primarul Sectorului 5 la ieșirea din sediul DNA.

„E România denunțurilor. Procurorul de caz a tras concluzia că se impune reținerea pentru 24 de ore. După o reținere, în mai toate cazurile se sesizează instanța pentru propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Procedura a fost foarte rapidă. Domnul Vanghelie și-a solicitat dreptul de a nu face nicio declarație pentru ca să ia la cunoștință dosarul”, a declarat Cristian Ene, avocatul fostului social-democrat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie

14 Jan 2022 1444