Marko Bela – „Nu susţinem votul prin corespondenţă”

 
Potrivit senatorului UDMR, Marko Bela, votul prin corespondenţă ar crea inegalităţi între românii din străinătate şi cei din ţară, a declarat la el la rfi.ro.
 
Marko Bela crede că formaţiunea sa politică nu ar putea vota o astfel de lege, mai ales în lipsa unor „dezbateri serioase”.
 
„Nu susţinem votul prin corespondenţă. Eu cred că votul prin corespondenţă ar ridica o serie de probleme pe care nu le-am discutat şi probabil că nu vom reuşi să le rezolvăm. S-a mai spus acest lucru că de fapt creşte riscul de fraudare a alegerilor, dar eu nu mă refer la un astfel de pericol, pentru că dacă am avea vot prin corespondenţă, atunci am fi obligaţi să eliminăm aceste riscuri. Pur şi simplu, s-ar crea o inegalitate şi anume în cazul celor care trăiesc în străinătate ar exista o facilitare a votului, în timp ce cei din ţară n-ar avea o astfel de facilitate”, a declarant Marko Bela.
 
Întrebat ce soluţii vede pentru românii din străinătate, senatorul UDMR a răspuns: „Cât mai multe centre de vot, cât mai multe puncte, unde cei care trăiesc în diasporă să aibă posibilitatea să voteze”, conform rfi.ro. 



Sursa foto: presalocala.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știripesurse.ro Marko Bela, atac la adresa ambasadorului Hans Klemm

28 Feb 2016 5209

Negocieri pentru noul Guvern Kelemen Hunor a propus un guvern tehnocrat

10 Nov 2015 1874

Comunicat de presa UDMR si PSD vor sa puna Romania alaturi de tari precum Afganistan, Guineea si Siria

09 Oct 2015 1217

Fiica liderului UDMR Marko Bela a fost tâlhărită, bătută şi violată

02 Aug 2015 3298

Kelemen Hunor s-a înţeles cu Victor Ponta Ministrul Culturii demisionează pe 1 august

14 Jul 2014 2052