Măsurile de rezoluție Societatea de asigurări Carpatica Asig, cu un picior în groapă?

 
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că a decis aplicarea măsurilor de rezoluție în cazul societății de asigurări Carpatica Asig, ceea ce presupune preluarea companiei de către autoritate în vederea redresării, respectiv vânzării. Carpatica Asig se află, de la începutul anului 2014, într-un program de redresare financiară și ar fi trebuit, conform planului aprobat de ASF, să atragă un investitor strategic până la jumătatea lunii decembrie 2015.
"Analizând situația financiară a societății de asigurări Carpatica Asig SA și alți factori care fundamentează necesitatea protejării creditorilor de asigurări, minimizarea impactului asupra fondurilor de protecție și pentru evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilității financiare a pieței de asigurări, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a constatat că sunt întrunite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor Legii 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, atât în ceea ce privește susceptibilitatea intrării într-o stare de dificultate majoră a societății, cât și justificarea aplicării măsurilor de rezoluție din perspectiva interesului public (art. 42 și art. 43, alin. 2)", se arată într-un comunicat al ASF.
Astfel, într-un interval de cel mult șase luni, ASF va întocmi Planul de rezoluție și se va asigura că un evaluator independent va efectua o evaluare corectă, prudentă și realistă a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale asigurătorului, ca etape premergătoare aplicării măsurilor de rezoluție.
Prin mecanismul de rezoluție se dorește o intervenție a autorității în cazul în care o companie de asigurare nu poate îndeplini cerințele legale, înainte de a intra în faliment. În plus, ASF a dispus desemnarea unui administrator temporar, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), care va avea ca atribuții principale supervizarea procesului de inventariere a patrimoniului societății la data de 31.12.2015, întocmirea situațiilor financiare anuale și auditarea acestora, precum și supervizarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor, în special cele legate de atragerea unui investitor strategic.
Pe de altă parte, Consiliul de Administrație al Carpatica Asig va trebui să continue demersurile pentru atragerea unui investitor strategic, să încheie tranzacția de vânzare și să restabilească nivelul fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă cerința de capital minim (MCR, minimum capital requirement) calculat la data de 1.01.2016 sau modificat profilul de risc astfel încât, în termen de 3 luni de la data comunicării deciziei, MCR să fie respectată.
Potrivit reglementărilor în vigoare, mecanismul de rezoluție presupune intervenția autorității în domeniu în situația în care nu există perspective rezonabile ca starea de dificultate majoră a asigurătorului să poată fi înlăturată într-o perioadă rezonabilă prin măsuri alternative sau prin măsuri de supraveghere. În plus, mecanismul permite valorificarea activelor bune ale societății de asigurări pentru despăgubirea clienților.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeşteDobrogea Sciţia mică, o simplă iluzie a marinarilor greci. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

22 Dec 2017 2422

Fuziunea dintre Banca Carpatica şi Patria Bank a fost aprobată

24 Apr 2017 4913

Vrei să economiseşti? Ce zici de 4,5% câştig?

27 Feb 2017 4917

Curtea de Apel București a respins contestația depusă de Carpatica Asig împotriva declanșării procedurii de faliment

28 Oct 2016 2464

Adrian Gurzău rămâne sub control judiciar

19 Oct 2016 1846

Dosarul Carpatica Asig Angela Toncescu și Dan Hosu rămân în libertate sub control judiciar

06 Oct 2016 2208

UPDATE 1. Oficial de la procurori Cererea DNA privind arestarea preventivă a lui Adrian Gurzău, analizată mâine de ÎCCJ

06 Oct 2016 1640

Adrian Gurzău a contestat votul privind arestarea sa preventivă

04 Oct 2016 2069

Vot în plen pe cererea ministrului Justiției în cazul lui Adrian Gurzău

04 Oct 2016 1581

Comisia juridică a aprobat cererea privind reținerea și arestarea preventivă a lui Gurzău

03 Oct 2016 1714

Șefa DNA cere reținerea și arestarea deputatului Adrian Gurzău

27 Sep 2016 1796

Finul Elenei Udrea, audiat de DNA

27 Sep 2016 1926

DNA face noi rețineri importante în dosarul Carpatica Asig. SA

26 Sep 2016 2261

Fost director general al Carpatica Asig, adus cu mandat la DNA

26 Sep 2016 1985

ÎCCJ suspendă procedura de dizolvare și lichidare a Carpatica Asig

13 Sep 2016 2065