Mediafax.ro - Motivare Nicuşor Constantinescu a sfidat organele judiciare şi a încălcat obligaţiile legale

Tribunalul Bucureşti arată, în motivarea deciziei de confirmare a mandatului de arestare emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu, că preşedintele suspendat al CJ Constanţa nu a făcut altceva decât să sfideze constant organele judiciare şi să încalce cu rea-credinţă obligaţiile impuse de lege.

"Reaua-credinţă de care a dat dovadă inculpatul în încălcarea obligaţiilor impuse în sarcina sa reiese, fără îndoială, din atitudinea acestuia, inculpatul nefăcând nimic altceva decât să sfideze constant organele judiciare, înţelegând să încalce în mod flagrant obligaţiile impuse în sarcina sa, fără nicio justificare", arată judecătorul de la Tribunalul Bucureşti în motivarea deciziei.

În documentul citat se mai arată că probele strânse la dosare oferă motive suficiente pentru a considera drept plauzibil riscul ca Nicușor Constantinescu să fugă sau să împiedice administrarea justiţiei, risc ce reiese din modul în care s-a purtat.

"Modalitatea de comitere a presupuselor infracţiuni pentru care este cercetat inculpatul, dar şi conduita sa procesuală denotă o anumită înclinaţie a inculpatului spre ignorarea normelor de drept", subliniază magistratul.

Referitor la starea de sănătate a inculpatului, "fără a nega gravitatea bolii de care suferă inculpatul, aspect atestat de înscrisuri medicale", instanţa arată că este evident faptul că "aceasta nu a constituit un impediment în adoptarea de către Constantinescu a unei conduite de sustragere de la judecată.

Tribunalul Bucureşti a confirmat, în 6 noiembrie, mandatul de arestare emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu, el fiind dus în arest. Citeşte continuarea pe Mediafax.ro.

Sursa text: mediafax.ro



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infecţia lui Nicuşor Constantinescu, „desfiinţată” de judecători (rechizitorii)

17 Sep 2014 2614

Mediafax-Motivarea deciziei de arestare a lui Nicuşor Constantinescu A încălcat flagrant obligaţiile care i s-au impus, fără justificare

30 Jul 2014 1888