Medicii în alertă. Au murit şapte pacienți internați cu gripă sezonieră!

 
Șapte dintre cei 16 pacienți internați în luna februarie la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Pitești cu gripă sezonieră au murit, în toate cazurile de deces fiind vorba de pacienți care aveau și alte afecțiuni asociate, au anunțat, astăzi, reprezentanții unității medicale.
 
Potrivit unui comunicat al SJU Pitești, citat de agerpres.ro, între 1 și 29 februarie au fost recoltate și trimise la Institutul Cantacuzino 25 de teste pentru gripă de la bolnavii la care a existat suspiciunea de infecție respiratorie virală. Dintre acestea, nouă au fost negative, iar 16 au fost pozitive pentru gripa sezonieră.
 
"Pacienții s-au prezentat în UPU cu simptomatologie respiratorie severă, cu stare generală alterată, cu patologie asociată (obezitate de tip morbid, diabet zaharat, hepatopatie cronică, TBC în antecedente, pancitopenie, insuficiență cardiacă). Bolnavii au beneficiat în cursul internării de terapie intensivă susținută (ventilație neinvazivă, intubație, ventilație mecanică, hemodiafiltrare, antibioterapie cu spectru larg, antivirale, antifungice, corticoterapie, bronhodilatatoare), adaptată la fiecare caz in parte", se precizează în comunicat.
 
Șapte dintre bolnavi, cu vârste între 36 și 70 de ani, au decedat în urma unor complicații pulmonare — suprainfecție bacteriană pe fond de imunitate scăzută, multiple comorbidități și decompensarea unor afecțiuni cronice, conform aceleiași surse.
 
În prezent, în secția de terapie intensivă a SJU Pitești mai sunt internați patru bolnavi dintre cei 16 care au fost confirmați pozitiv cu gripa sezonieră.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În luptă cu toamna, un sistem imunitar scăzut, viroze, gripe și COVID-19. Cum să ne pregătim de bătălie

16 Sep 2020 1461

Urgenţa Spitalului Judeţean, asaltată de pacienţi

31 Jan 2017 2213

Numărul deceselor din cauza gripei creşte

19 Jan 2017 1934

15 cazuri de gripă sezonieră, cu tulpina AH1N1, confirmate în Constanţa

04 Feb 2016 3113