Stiri calde

Mesajul Patriarhului Daniel în predica din ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

România a fost numită Grădina Maicii Domnului încă din secolul al XV-lea, Papa Ioan Paul al II-lea repetând doar ce era în tradiţie, la vizita sa în ţara noastră din mai 1999, a afirmat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica din ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, citat de Agerpres.

"Noi ne aducem aminte de faptul că, adesea, România a fost numită Grădina Maicii Domnului. De când a fost ea numită aşa? Nu deodată cu vizita Papei Ioan Paul al II-lea. El doar a repetat ceea ce era în tradiţie, şi anume în secolul al XV-lea la Mănăstirea Bisericani din judeţul Neamţ, unii călugări de la mânăstire voiau să plece la Muntele Athos, în Grecia. Maica Domului li s-a arătat într-un stejar ale cărui rădăcini se află şi acum la Bisericani într-o biserică nouă pe care noi am sfinţit-o când eram mitropolit la Iaşi. (...) Acolo, în stejarul respectiv, de la Bisericani, pe care credincioşii puneau adesea icoana Maicii Domnului, acolo din acest stejar le-a spus ea călugărilor care voiau să plece în Muntele Athos: 'Nu mai mergeţi la Muntele Athos, pentru că şi aici este grădina mea. Şi de-atunci s-a spus că şi România este Grădina Maicii Domnului", a spus patriarhul.

Menţionând că "aceasta este o mare cinste", patriarhul a îndemnat ca "întotdeauna să intensificăm, să înmulţim rugăciunile noastre către Maica Domnului şi să zidim biserici şi mănăstiri, să creştem copii în credinţă, să punem totul sub ocrotirea Maicii Domnului, care este smerită şi-n acelaşi timp puternică".

"Hristos era smerit şi pentru că s-a născut dintr-o mamă smerită, care a zis 'Iată roaba Domnului. Fie-mi mie după cuvântul tău. Deci smerenia şi ascultarea Maicii Domnului au fost calităţi pe care ea le-a transmis fiului său Iisus Hristos ca om. De aceea, la Apostolul de azi s-a vorbit despre smerenia Mântuitorului , iar sărbătoarea însăşi a Adormirii Maicii Domnului este închinată smereniei, dar şi bunătăţii, milostivirii sale", a încheiat patriarhul Daniel.

El a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală, împreună cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Alături de numeroşi credincioşi la Sfânta Liturghie de Catedrala Patriarhală

La eveniment, Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a trăit mai mulţi ani după înălţarea la cer a Fiului său şi a Domnului nostru Iisus Hristos. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică.

Deşi Apostolii erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenţi la eveniment, aduşi prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară înştiinţându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă.

După ce şi-a luat rămas bun de la toţi cei de faţă - notează Sfântul Ioan Damaschin - a urmat momentul în care Domnul Însuşi S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaşte o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă). Atunci, ea a rostit: "Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu". Acestea zicând, şi-a dat duhul, ca şi când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morţii, de unde şi denumirea sărbătorii.

Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiţia mai notează că mulţime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei şi de venirea apostolilor. Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde i se pregătise un mormânt nou de piatră. Aici, tradiţia cunoaşte două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcaşurile cereşti; după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile Sfinţilor Apostolilor Petru şi Pavel în momentul în care se pregăteau să-l pună în mormânt, în mâinile lor rămânând doar pânza în care era înfăşurat. Diferenţele se pot datora şi faptului că în scurt timp a urmat o lungă perioadă de cumplită prigoană împotriva Bisericii, acest fapt neîngăduind o cercetare mai minuţioasă asupra evenimentelor şi a datelor.

Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos. 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La ceas aniversar Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împlinește, azi, 67 de ani

22 Jul 2018 605

IPS Teodosie, prezent la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

24 May 2018 656

Alegerea de ierarhi pentru unele scaune episcopale vacante din Biserica Ortodoxă Română, în atenția Sfântului Sinod

24 May 2018 719

Buna Vestire. ÎPS Teodosie slujește, azi, alături de PF Daniel și alți ierarhi din Sfântul Sinod. Unde slujesc ierarhii din sud-estul României

25 Mar 2018 1171

#citeșteDobrogea 88 de ani de la nașterea celui supranumit „îngerul copiilor“ - Alexandru Pesamosca

14 Mar 2018 1649

Moment aniversar în Biserica Ortodoxă Română. Un înalt ierarh sărbătorește un deceniu de la alegerea ca episcop în Dobrogea

05 Mar 2018 1128

Decizii ale Sfântului Sinod. Ce hotărâri au fost luate cu privire la filmările în lăcașurile de cult

15 Feb 2018 632

Sinodul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei propun introducerea unui nou Sfânt în calendarul ortodox

07 Feb 2018 1395

Ședință la Sfântul Sinod. Precizări privind taxele și contribuțiile. Despre chitanțe. Ce s-a aprobat pentru Arhiepiscopia Tomisului

19 Dec 2017 1357

Episcopul Visarion al Tulcii îşi aniversează astăzi ziua de naştere

19 Oct 2017 580

Astăzi, şedință de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ce hotărâri s-au luat

06 Oct 2017 1122

Noul Episcop al Huşilor a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin vot secret. Cine este acesta

05 Oct 2017 638

Patriarhul Daniel aniversează astăzi 66 de ani

22 Jul 2017 1588

IPS Nicolae este născut în Constanța, unde a făcut liceul Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi a împlinit azi 50 de ani

15 Apr 2017 2240

Hotărârea Sfântului Sinod cu privire la anul 2017. A fost inițiativa PF Părinte Daniel

31 Dec 2016 1958

S-a încheiat ședința Ce noi hotărâri a adoptat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

29 Oct 2016 3049

Sunteți curioși? A fost ședința Sfântului Sinod. Ce s-a discutat. Ședința continuă și mâine

28 Oct 2016 3671

Salariul Patriarhului Daniel, modificat. Câți bani ar urma să primească liderul Bisericii Ortodoxe Române

17 Aug 2016 2254

Călători străini prin Dobrogea (XXXVII) - Paul din Alep (Siria) - galerie foto

15 Aug 2016 4302

Mii de pelerini, prezenţi la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

14 Aug 2016 936

Cum l-a refuzat cuplul Mazăre - Făgădău pe Patriarh! PF Daniel a cerut 5 milioane de lei din bugetul Constanţei (documente)

06 Aug 2016 6215

Călători străini prin Dobrogea - Iona Travelski (Rusia) (XXXII)

03 Aug 2016 1425

Aniversatul zilei. Mitropolitul Munteniei și Dobrogei. Azi este la Techirghiol. Cum va sărbători

22 Jul 2016 1621

Creta. Încep lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii. Participă și un ierarh din Dobrogea

16 Jun 2016 1636

Ce l-a amuzat pe Iohannis la slujba de Înviere săvârșită de Patriarhul Daniel

01 May 2016 2826

15 ani cu ÎPS Teodosie. Arsenie Papacioc ”Părinte, Dobrogea vă aşteaptă de 2000 de ani!” (video)

08 Apr 2016 2584

Sinaxar 25 februarie 2016 Sfântul pomenit azi de ortodocși este apărătorul icoanelor și al moravurilor sănătoase

25 Feb 2016 1050

115 ani de la nașterea celui de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

22 Feb 2016 793

Patriarhul Daniel Trebuie susţinut efortul Bisericii de a apăra familia naturală în faţa unor "modele" noi

05 Jan 2016 1062

Mesaj emoţionant al Patriarhului Daniel

27 Dec 2015 963

UPDATE Dacian Cioloş a vorbit la telefon cu Patriarhul Daniel despre alocaţiile bugetare din 2016

06 Dec 2015 901

Sinaxar 13 noiembrie 2015 Pomenim unul dintre marii sfinţi ai Ortodoxiei. A criticat corupţia şi dezmăţul. Cui urăm La mulţi ani

13 Nov 2015 1324

A cerut daune de 100.000 de euro Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, chemat la judecată de un preot constănţean

28 Oct 2015 1512

Preafericitul Daniel aniversează, astăzi, opt ani de când a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

30 Sep 2015 1108

Surse Vicepremierul Gabriel Oprea se află la Techirghiol pentru ziua Patriarhului Daniel

22 Jul 2015 1451

Muftiul Murat Iusuf „Am hotărât, împreună cu Patriarhul, să reînființăm comisia de avizare a lăcașelor de cult”

14 Jul 2015 854

Partiarhul Daniel îi sfătuiește pe preoți să fie activi în mediul online

22 Jun 2015 1010

Ştiaţi că...? Anghel Saligny, unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor...

17 Jun 2015 2402

Lumina sfântă a ajuns în România. Declaraţiile episcopului vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

11 Apr 2015 1912

B1 Tv Trecutul mai puțin ortodox al Patriarhului Daniel

15 Mar 2015 1238

Mesajul Patriarhului Daniel adresat familiilor echipajului elicopterului prăbușit în Siutghiol

18 Dec 2014 1003

Ce sfânt sărbătoresc creştinii ortodocşi, astăzi. A fost unul din marii luptători împotriva corupţiei

13 Nov 2014 1299

Ce sfinţi importanţi sunt sărbătoriţi, astăzi, de creştinii ortodocşi

06 Nov 2014 1966

Dan Mihai Goia, dirijorul Corului Academic Radio a primit Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni”

28 Oct 2014 1503

Președintele Traian Băsescu l-a primit pe Preafericirea Sa Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al Întregii Palestine

25 Oct 2014 1053

Biserică bombardată Civili morţi, la Doneţk

24 Aug 2014 1130

Ce hotărâri a luat, ieri, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

19 Aug 2014 1462

Ştiaţi că...? Se împlinesc şapte ani de la moartea celui de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

30 Jul 2014 1217

Zi specială la Patriarhia Română Patriarhul Daniel, la ceas aniversar

21 Jul 2014 805

Iată componenţa delegaţiei Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în România sâmbătă seara

15 Apr 2014 2545