Meteo. Cum va fi vremea de Crăciun?

Ninsorile vor fi slabe şi temporare, în cele două zile de Crăciun, şi se vor semnala doar în Transilvania, Maramureş şi Moldova, o vreme specifică sărbătorilor urmând să se înregistreze în Ajunul Crăciunului, când se va depune strat nou şi consistent de zăpadă în zona montană, a declarat, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Mihai Timu pentru Agerpres.
„În Ajunul Crăciunului, vremea va fi închisă la nivelul întregii ţări. Pe parcursul zilei vor fi înnorări şi precipitaţii pe arii mai extinse, iar în vest, centru şi nord cantităţile de apă vor fi mai însemnate, de 10 - 15 litri/mp şi, izolat, peste 25 de litri/mp. În zona de munte va ninge şi stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În Maramureş, Transilvania şi jumătatea de nord a Moldovei, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, în timp ce, în restul teritoriului, vor fi mai ales ploi. În noaptea de Ajun, precipitaţiile se vor diminua şi restrânge. Vom mai vorbi despre precipitaţii mixte pe arii restrânse în sud şi sud-est, şi sub formă de ninsoare în rest. De asemenea, trebuie să menţionăm că vântul va prezenta intensificări cu viteze destul de mari la munte, între 65 şi 85 km/h, iar în zona înaltă chiar de peste 90 - 100 km/h. Deci, ninsoarea va fi viscolită în acele zone, dar rafalele vântului în general de 50 - 55 km/h se vor mai înregistra şi în zonele joase din centrul, sud-vestul sau estul României. Temperaturile vor fi cuprinse între zero şi 10 grade Celsius, ceea ce va însemna o vreme mai caldă decât în mod obişnuit”, a menţionat Timu.
Conform specialistului ANM, în prima zi de Crăciun, valorile termice vor fi în scădere spre mediile climatologice ale perioadei, iar precipitaţiile sub formă de ninsoare vor fi prezente local, slab şi trecător.
Acesta a adăugat că, pe 26 decembrie, în cea de-a doua zi a Crăciunului, vântul va mai slăbi în intensitate, iar soarele îşi va face apariţia în special în partea de sud a ţării.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 450

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 222

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 868

Alertă meteo! O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va traversa România

23 Apr 2024 724

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

22 Apr 2024 454

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 378

Informare meteorologică de ultimă oră! Vreme rea în Dobrogea

21 Apr 2024 841

Vreme instabilă în Dobrogea, în zilele care urmează. Anunțul meteorologilor

21 Apr 2024 576

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 691

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 418

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 374

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 686

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 587

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 490

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 722