Mihai David, la FOREN 2010 Studiu pentru realizarea unor termocentrale la Constanta

Compania Hidroenergetica, unul din cei doi mari giganţi rezultaţi în urma reorganizării sectorului energetic, şi-a propus realizarea unor termocentrale cu o capacitate totală de peste 1.200 MW, în diferite locaţii din ţară aparţinând ELCEN, a declarat astăzi Mihai David, administratorul companiei.

"Unele din ele vor fi în parteneriat public-privat, iar altele vor fi investiţii proprii. Vrem să construim singuri un grup de 400 MW la Bucureşti-Sud, dar şi unul de 100 MW în parteneriat cu o companie turcă, iar la Grozăveşti, tot în Capitală, un grup nou de 70 MW. De asemenea, la Deva vrem să facem un grup de 400 MW pe gaz, iar la Paroşeni unul de 250 MW pe cărbune", a declarat Mihai David, directorul general al Hidroelectrica şi administratorul Hidroenergetica, prezent la Neptun, la Forumul Regional al Energiei FOREN 2010.

De asemenea, acesta a precizat că în prezent se desfăşoară un studiu pentru realizarea unui grup nou şi la Constanţa.

Potrivit lui Mihai David, înfiinţarea celor doi giganţi din sectorul energetic, Electra şi Hidroenergetica, anunţată iniţial pentru 1 iulie, va întârzia cel puţin două luni, din cauza opoziţiei sindicatelor din energie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

SURMELIS ARGENTINA PUSA

16 Jun, 2010 15:54

INVESTITIILE in domeniul ENERGETIC nu-si au ROSTUL ,in economia ACTUALA . Singurele INVESTITII RENTABILE sunt cele adresate AGRICULTURII. ROMANIA este o tara preponderent AGRICOLA . INVESTITIILE in AGRICULTURA, serioase si extrem de SUBSTANTIALE sunt SINGURELE ce pot da LOCURI DE MUNCA, MANCARE si sa puna pe linia ” de plutire”, ECONOMIA romanesca .

Articole asemanatoare

Preţul facturii la energie electrică scade de la 1 iulie. Vezi cu cât

13 Jun 2016 2247