Ministerul de Finanţe țintește preşedinţia Consiliului UE

Ministerul Finanţelor Publice se laudă că îşi continuă reforma administrativă și propune schimbări în organizarea și funcționarea instituției. Şi asta pentru că şi-a propus să ducă la o mai mare eficiență a cheltuielilor publice, la impulsionarea investițiilor, la întărirea rolului României în cadrul Uniunii Europene și la îmbunătățirea eficacității politicilor publice în domeniul finanțelor.
Ministerul Finanțelor propune înființarea unui post de secretar de stat care să coordoneze activitatea legată de afacerile europene, ca urmare a desemnării României la președinția Consiliului Uniunii Europene, în perioada iulie – decembrie 2019.
Acest post este justificat de multitudinea activităților și complexitatea problematicii la care trebuie să răspundă orice stat membru care preia Președinția semestrială a Consiliului (PRES). Pentru dosarele de pe agenda europeană de care este responsabil, Ministerul Finanțelor Publice va trebui să organizeze toate activitățile presupuse de îndeplinirea rolului de PRES, la standarde europene, în paralel cu asigurarea derulării activităților curente implicate de afacerile europene, fără a deteriora calitatea acestora. Toate acestea sunt necesare pentru a susține interesul național în raport cu celelalte state membre, respectiv cu Comisia si Consiliul Uniunii Europene.
România, în calitate de PRES:
•           va avea responsabilitatea gestionării curente a agendei europene la nivelul formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (Consilii, Coreper și grupuri de lucru);
•           va trebui să conducă și să coordoneze dialogul cu celelalte instituţii europene - Comisia, Parlamentul European, Consiliul European - în cadrul procesului decizional;
•           va fi responsabilă de organizarea reuniunilor informale în România (ministeriale, la nivel de înalți funcționari, secretari de stat, directori generali, grupuri de lucru etc.);
•           va trebui să organizeze, să conducă și să coordoneze conferințe dedicate priorităților specifice și a unor evenimente culturale de promovare a României (inclusiv la Bruxelles și în statele membre).
•           va participa la toate activitățile presupuse de apartenența la trio-ul de Președinții constituit din Austria, România și Finlanda (1 ianuarie 2019 – 30 iunie 2020).
De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice propune înfiinţarea unei noi structuri organizatorice, şi anume Direcția de analiză și cercetare în domeniul finanțelor publice. Având  în vedere că inițiativele de politică fiscal-bugetară promovate atât de către Guvern, cât și de Parlament au o arie de impact foarte largă, de la diferite segmente ale populației până la mediului de afaceri și instituții financiare, realizarea de cercetări și analize economice în domeniul reformelor structurale, a competitivității economice, stabilității macroeconomice, vor contribui la îmbunătățirea eficacității politicilor publice în domeniul finanțelor publice.
Noua structură va fi coordonată de către un economist șef, cu rang de director general.
Activitățile privind parteneriatul public-privat se preiau de către Ministerul Finanțelor Publice de la Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat. Noua structură asigură elaborarea strategiei Guvernului privind investițiile publice, stabilește norme și procedure referitoare la identificarea, selectarea și prioritizarea proiectelor, realizează contracte și clauze contractuale cadru și consiliază echipe de proiect în stabilirea clauzelor specifice proiectelor. 
Totodată, MFP îşi propune şi reorganizarea activității în domeniul managementului proiectelor de investiții publice. Scopul este acela de a întării mecanismele de prioritizare a investițiilor, precum și de urmărire și eficientizare a cheltuielilor publice în contextul atragerii de finanțare și expertiză privată în implementarea unor astfel de proiecte. În acest sens, se are în vedere înființarea Direcției generale managementul cheltuielilor și investițiilor publice în coordonarea căreia se află trei activități principale:
•           evaluarea și prioritizarea investițiilor publice,
•           promovarea, susținerea cu expertiză calificată și urmărirea procedurilor de identificare, structurare și implementare a proiectelor de investiții publice, precum și a proiectelor finanțate și operate printr-un parteneriat între sectorul public și unul sau mai mulți parteneri privați,
•           analiza și eficientizarea cheltuielilor publice.

 
Având în vedere cele de mai sus, a fost inițiat prezentul proiect de hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice Publice.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 828

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 739

Anunț important al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa. Ce obligație au contribuabilii

26 Oct 2021 3179

Anunț AJFP Constanța. Se modifică programul pentru vânzarea tipizatelor RUC şi REF

13 Sep 2021 2285

Firma controlată de fratele fostului primar din Cogealac a decis contractarea unei linii de credit cu garanție de stat

20 Jul 2021 1472

Coronavirus Ministerul Finanțelor a propus neimpozitarea cheltuielilor pentru testarea angajaților

16 Oct 2020 1702

MFP Deficitul bugetar a ajuns la 4,17% din PIB, în primul semestru din 2020

28 Jul 2020 1380

Ministerul Finanţelor Publice se împrumută de la băncile comerciale. Câţi bani a a planificat în luna mai

03 May 2020 1919

Ministrul Florin Cîțu, primele explicații după majorarea accizei la carburanți

01 Jan 2020 3365

Peste 30.000 de solicitări. În judeţul Constanţa s-au restituit peste 100 de milioane de lei, din taxa auto (document)

06 Dec 2019 2648

Autoritatea Vamală Română trece din subordinea ANAF în cea a Ministerului Finanţelor

09 Oct 2019 1939

Bacşişul, în vizorul ANAF. Vezi noile reglementări în această privinţă

14 Aug 2019 1881

Extragerea loteriei bonurilor fiscale. Vezi cine sunt norocoșii

21 Jul 2019 1893

Deputatul USR de Constanța, Stelian Ion a formulat o interpelare către Ministerul Finanțelor Publice. Are legătură cu Dosarul Retrocedărilor

13 Feb 2019 1793

Bugetul Guvernului Dăncilă pe 2019. Cifre şi strategii. Ce îşi propune Executivul până în anul 2021 (documente)

11 Feb 2019 2333