Mircea Geoană nu exclude posibilitatea creşterilor salariale în anul 2009

Preşedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană nu exclude posibilitatea majorărilor salariale pentru bugetari pentru anul viitor, deşi a estimat că declinul economic va continua să afecteze ţara noastră. Liderul social-democraţilor a declarat astăzi, la Timişoara, că, în viziunea formaţiunii sale, economia naţională are nevoie de un pachet de stimulare a creşterii economice şi de păstrare sau protejare a locurilor de muncă.

"Noi considerăm că o creştere a veniturilor, salariilor şi pensiilor mici în România reprezintă un gest corect din punct de vedere social, dar şi extrem de necesar din punct de vedere economic, pentru că, în acest moment, există o criză a consumului privat, aşa cum a existat un exces al consumului privat până în urmă cu câteva săptămâni", a explicat Geoană.

În condiţiile în care consumul privat nu va mai contribui la creşterea economică şi la dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi la crearea de locuri de muncă, Geoană consideră că acordarea de resurse mai mari câtorva milioane de oameni cu venituri modeste - aici fiind incluse familiile tinere, angajaţi sub salariul mediu pe economie, pensionari cu venituri mici, dascăli sau medici bugetari cu venituri mici - reprezintă un lucru "inteligent din punct de vedere social şi economic". În caz contrar, preşedintele PSD vede un risc ca la nivelul economiei, consumul privat să înceteze, ceea ce va periclita dezvoltarea economică a României.

În opinia lui Geoană, propunerea PSD de politică fiscală pentru anii următori vine, nu cu creşterea taxelor "aşa cum se pregătesc să o facă şi PNL şi PD-L, de până la 23% a impozitului pe profit", ci cu un pachet de stimulente fiscale pentru economie. Potrivit acestuia, cele aproximativ trei milioane de persoane angajate care câştigă sub salariul mediu pe economie, din sectorul public şi privat naţional, ar urma să plătească un impozit de doar 10%.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 630

Firme din Constanța Fostul deputat și ministru al Turismului Mircea-Titus Dobre s-a retras din MG Tour SRL

02 May 2024 545

Firme Constanța Actul constitutiv al societăţii Ekodep SRL a fost actualizat

02 May 2024 303

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 605

Academia Navală achiziționează servicii de asigurare pentru voiajul Navei Școală „Mircea“ din anul 2024! Iată de la cine

01 May 2024 436

Restaurant înființat recent la Constanța. Cine sunt fondatori

01 May 2024 563

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1459

Lumea marinarilor Ispitele Americii Latine. Cadeții nu cedează!

30 Apr 2024 508

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2158

Pregătire a studenților Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la „Maritime Security Common Module" în Grecia (FOTO)

27 Apr 2024 474

Legături cu fostul cuplu Petcu-Dospinescu Modificări în acționariatul Sterani Lounge SRL, firmă expropriată de municipalitate pentru amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal (DOCUMENTE)

26 Apr 2024 857

Cazarma 1369 Constanța va f reabilitată. Contractul de peste 450.000 de lei, scos la licitație de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" (DOCUMENT)

25 Apr 2024 422

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 747

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 582

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 733