Modificarile la compensarea medicamentelor, in vigoare din iulie

Bolnavii de cancer şi cei infectaţi cu virusul HIV vor trebui să plătească o parte din banii pentru medicamentele fără de care nu pot trăi. Cel puţin asta susţin producătorii de medicamente. De cealaltă parte, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate spune că tratamentele pentru aceşti bolnavi rămân gratuite.

Cert este că de luna viitoare, bolnavii vor scoate din buzunar mai mulţi bani pentru a-şi lua medicamentele compensate. Contribuţia lunară ar putea ajunge de la 100 până la 1.000 de lei.

"Noua compensare va fi redusă cu peste 20% pentru mulţi cardiovasculari. Sunt milioane de pacienti care astăzi primesc compensare 50% şi asta va scădea dramatic. Cu până la un milion de lei creşte contribuţia a cel puţin 10.000 de pacienţi cu boli respiratorii şi ceea ce este cel mai grav este că va afecta şi pacienţii care au acum boli severe, gen cancer şi HIV SIDA", a declarat Sorin Popescu, membru al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM)..

Potrivit producătorilor, bolnavii de SIDA vor avea coplată de 100 de lei lunar pentru tratamente. Producătorii susţin că noua compensare propusă de Casa Naţională nu respectă ghidurile terapeutice ale Ministerului Sănătăţii sau indicaţiile organizaţiilor internaţionale.

Preşedintele Casei Naţionale îi contrazice pe producători.

"Referitor la programul de oncologie şi de HIV SIDA, aceste tratamente sunt garantate că sunt gratuite. S-a pus problema de preţ de referinţă pentru licitaţiile naţionale, care urmează să aibă loc într-o lună, două. Până când lucrurile acestea se vor definitiva în urma licitaţiilor nimeni din aceşti bolnavi nu vor plăti medicamente, nu vor avea coplată mai bine zis la aceste medicament, a declarat Lucian Duţă, preşedintele CNAS.

Sursa: realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța SAJ suplimentează echipajele de prim ajutor în minivacanța de Paște și 1 Mai

25 Apr 2024 386

Ministerul Sănătății crește accesul pacienților cronici la medicamente de ultimă generație

23 Apr 2024 356

Eveniment din istoria Marinei Militare a României 16 aprilie 1944, ziua în care s-a scufundat bricul „Mircea”

16 Apr 2024 391

Spitalul Orășenesc Hârșova, obligat să achite peste 15.000 de euro pentru medicamente! Dosarul, în rercurs la Curtea de Apel Constanța

11 Apr 2024 376

Sute de mii de comprimate de diazepam, alprazolam şi clonazepam, introduse ilegal în România

31 Mar 2024 508

Cum ne influențează aportul de vitamine eficacitatea antrenamentului nostru?

22 Mar 2024 444

Instanța de fond a dictat desființarea lucrărilor neautorizate Alfa Medical Distribution a contestat decizia judecătoriei la Tribunalul Constanța

09 Mar 2024 755

USR propune o platformă unică pentru prescripţiile medicale

02 Mar 2024 563

Guvernul majorează plafonul până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor

21 Dec 2023 900

Spitalul Județean Constanța face o achiziție de peste cinci milioane de lei. Firmele câștigătoare (DOCUMENT)

19 Dec 2023 1224

Licitații Constanța Cele opt firme care vor furniza medicamente Spitalului Județean Constanța (DOCUMENT)

18 Dec 2023 1235

Marcel Ciolacu Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate va fi majorat

09 Nov 2023 815

Ministerul Sănătății a demarat procedura pentru digitalizarea sistemului de raportare al stocurilor de medicamente. La cât se ridică investiția

02 Nov 2023 743

Calendar ortodox Astăzi, 01 noiembrie, facem pomenirea Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian

01 Nov 2023 940

ONU Au început să intre în Gaza camioanele pentru ajutor umanitar

21 Oct 2023 681