Momente tensionate pe Dunăre. Le-a luat foc barca și au ajuns la spital!

Doi bărbați au fost internați azi noapte în Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Tulcea cu arsuri pe corp. Din primele informații, motorul ambarcațiunii cu care se plimbau pe Dunăre a luat foc.
 
Pompierii de la Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta spun că cei doi bărbați se aflau în apropiere de localitatea Mila 23, atunci când motorul bărcii în care se aflau s-a aprins. Din fericire, localnicii au intervenit imediat și au stins incendiul.  
 

"Una din cele două victime, un bărbat în vârstă de 60 de ani, a fost preluat de SMURD și transportat la SJU unde a fost internat cu arsuri pe mâna și piciorul stâng. Cea de-a doua victimă a fost preluată la Gorgova de Serviciul Județean de Ambulanță", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Angela Tulceanu.

 
Ambele persoane se află acum internate la SJU Tulcea.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incendii în Tulcea Au ars două grajduri, un corp de casă, o barcă cu motor și un motoscuter

03 Apr 2022 1156

O baracă a luat foc în Constanța, pe strada Celulozei

13 Feb 2021 1976

Pompierii tulceni intervin în apropierea Mănăstirii Saon. Ce arde (galerie foto)

02 Feb 2020 1587

Pensiune, amenințată de flăcări la Tulcea (galerie foto)

21 Feb 2019 1745

Pompierii în alertă, la Eforie Sud! O barcă de pe malul lacului Techirghiol a luat foc

02 Jul 2018 2190

Bărbatul ars în explozia de ieri din zona Elvila a decedat în spital. El prezenta arsuri pe 98% din suprafaţa corpului

21 Jun 2016 3218