Cultura

Muzeul de Artă Populară Constanţa organizează la Vișina simpozionul „Memoria satului dobrogean”

Muzeul de Artă Populară Constanța marchează Centenarul Marii Uniri printr-o serie de manifestări culturale menite să pună în valoare specificul etnografic al spațiului dintre Dunăre și Marea Neagră.

Printre acestea se numără simpozionul „Memoria satului dobrogean”, care se va desfășura sâmbătă, 22 septembrie, în localitatea tulceană Vișina.
 
Dacă pentru sudul Dobrogei conservarea arhitecturii tradiționale s-a realizat prin proiectul comun al Muzeului de Artă Populară Constanța și al Mănăstirii Dervent,  care au strămutat la Oltina o casă veche din secolul al XIX-lea, pentru nordul Dobrogei, un întreprinzător privat, Bianca Folescu, prin asociația „Suvenir din Dobrogea”, a avut inițiativa de a achiziționa o casă bătrânească bulgărească din satul tulcean Vișina, pe care a conservat-o in situ revigorându-i anexele.

După un timp, gospodăria s-a extins cu o altă casă promovată în scop turistic, în care fiecare cameră este amenajată în stilul unei etnii din Dobrogea.
 
Casa bătrânească de la Vișina, văruită în alb, cu tâmplăria vopsită în albastru și roșu, cu acoperiș din stuf, conform arhitecturii tradiționale a locului, păstrează între pereții săi memoria satului dobrogean.

Deoarece aici se desfășoară periodic obiceiuri și tradiții ale românilor și etniilor din Dobrogea, Muzeul de Artă Populară din Constanța și-a propus să organizeze în „casa vie” de la Vișina, în anul Centenarului Marii Uniri, simpozionul „Memoria satului dobrogean” la care vor participa specialiști de la muzeele de artă populară din Constanța, Tulcea și București.
 
Arhitectura dobrogeană, în special cea din sudul Dobrogei, constituie una dintre principalele direcții de cercetare ale muzeului constănțean. Mărturie în acest sens stau, pe lângă casa veche strămutată la Mănăstirea Dervent, acolo unde s-au pus bazele unui Muzeu al Satului Dobrogean, studiile publicate în revista de specialitate a instituției de cultură („Arhitectura tradițională din Dobrogea”, cinci numere).

Sursă foto: Muzeul de Artă Populară Constanța
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Post vacant la Muzeul de Artă Populară Constanţa. Când este programat concursul și cine poate participa

01 May 2019 852

La Muzeul de Artă Populară Constanța, tematica lunii aprilie este reprezentată de „simbolurile pascale”

02 Apr 2019 473

Post vacant la Muzeul de Artă Populară Constanţa. Când este programat concursul și cine poate participa

28 Feb 2019 574

Târg de Mărțișoare la Muzeul de Artă Populară Constanța

22 Feb 2019 843

Comisia nr. 5 a CLM , chemată să aprobe documentația de avizare a lucrărilor pentru restaurarea Muzeului de Artă Populară Constanța (document)

17 Jan 2019 521

Păpușile simbolice ale artistului plastic Elena Orbocea ne învață „iubirea și dragostea între oameni și între popoare“ (galerie foto)

15 Oct 2018 1019

Expoziţie multietnică cu păpuşi simbolice cu marcă identitară la Muzeul de Artă Populară Constanţa (fotoreportaj)

12 Oct 2018 1210

Din dragoste pentru tradiția și arta românească Cum sărbătorește Muzeul de Artă Populară Constanța, Ziua Universală a Iei (galerie foto)

20 Jun 2018 1235

O clădire în ruină de lângă Muzeul de Artă Populară din Constanţa ar putea fi reabilitată. Cum va arăta după finalizarea lucrărilor (document)

24 Mar 2018 2673

Vremea însorită i-a adus pe constănțeni la Târgul de Mărțișoare

01 Mar 2018 1109

La Muzeul de Artă Populară S-a deschis târgul de mărțișoare realizate manual. Tradiție, bun-gust și prețuri imbatabile (galerie foto)

26 Feb 2018 1196

Expoziție de mărțișor la Muzeul de Artă Populară Constanța

23 Feb 2018 943

„Adam și Eva“, la Muzeul de Artă Populară Constanța

17 Feb 2018 1032

Culoare și credință Icoanele Sfântului Haralambie de la Muzeul de Artă Populară Constanța (galerie foto)

10 Feb 2018 1713

Atmosferă de sărbătoare la Muzeul de Artă Populară - costume de colindători și măști de urâți

21 Dec 2017 841