Negocierile privind majorarea salariilor în sănătate, în impas?

Medicii vor creşterea salariilor în acest an, în timp ce Ministerul Finanţelor anunţă că există o limită financiară pentru creşterile salariale.
 
Leonard Bărăscu, președintele Federației Sanitas, a vorbit, la Digi 24, despre negocierile privind majorarea salariilor în sănătate. Acesta spune că, din punctul de vedere al Guvernului Cioloș, mărirea salariilor cadrelor medicale nu este sustenabilă. Guvernul Ponta promisese, anul trecut, majorări salariale.
 
„Datele primite tot de la Guvern vorbesc de o creștere economică importantă și anul acesta. Atunci așteptăm și o creștere salarială. Dacă nu la începutul anului, măcar în primele șase luni. Guvernul tehnocrat de astăzi ne spune că nu e sustenabil și că trebuie să o luăm de la capăt, cu alte negocieri. Guvernul precedent spunea că este susținere economică pentru aceste creșteri. Ar fi fost bani recuperați de ANAF și alte agenții ale statului. Spuneau că există o formă de implementare, urmând ca noi să semnăm o formă finală", a declarat Leonard Bărăscu. 

Sursa foto: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

30 Apr 2024 502

Ministerul Sănătății, în sprijinul serviciilor medicale din ambulatoriile de specialitate

30 Apr 2024 410

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 466

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 577

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 547

1.914 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, la nivel național

06 Feb 2024 584

500 de milioane de lei aprobate pentru digitalizarea sistemului medical din România

06 Feb 2024 574

Intensitate a activității gripale. Avertizarea Ministerului Sănătății

01 Feb 2024 812

Guvern Reuniune de lucru pe teme din domeniul sănătății și asistenței sociale

23 Jan 2024 764

Ce se întâmplă cu eliberarea antibioticelor? Informații noi de la Ministerul Sănătății!

22 Jan 2024 1051

Ministerul Sănătății Pacienții diagnosticați cu COVID-19 nu vor mai fi monitorizați după externare sau după încetarea perioadei de izolare

17 Jan 2024 853

Ministerul Sănătății Peste 2.000 cazuri noi înregistrate de persoane infectate cu COVID

16 Jan 2024 675

Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare, reduse de la 100 la 35 de zile. Anunțul lui Rafila (DOCUMENT)

15 Jan 2024 981

Anunț important al Ministerului Sănătății! Vizate, vaccinurile

12 Jan 2024 672

Peste 7600 de posturi vacante în domeniul sănătații și asistenței sociale

11 Jan 2024 756