Nicolae Moșu, președintele Asociației „Valul lui Traian”, printre cei prețuiți Personalități ale diasporei, decorate de Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat astăzi decretul de decorare a mai multor personalităţi din diasporă, după cum se arată într-un comunicat de presă al departamentului de comunicare al Președinției României. Astfel, în semn de înaltă preţuire şi recunoştinţă pentru contribuţia remarcabilă avută, de-a lungul timpului, la afirmarea şi apărarea identităţii etnice şi culturale a comunităţilor româneşti din vecinătatea ţării noastre, contribuind, pe această cale, la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni, președintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Cavaler, lui Ion Iovcev, director al Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, Republica Moldova, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” - în grad de Comandor, Alexandrinei Cernov, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, director al Editurii „Alexandru cel Bun”, Cernăuţi, Ucraina, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” - în grad de Ofiţer lui Predrag Balašević, medic, preşedinte al Partidului Neamul Românesc, Bor, Republica Serbia, şi lui Aleksandru Mamakis, consul onorific al României la Bitola, Republica Macedonia, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” - în grad de Cavaler Raisei Pădurean, director-adjunct al Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, Republica Moldova, Ordinul Naţional „Pentru Merit” - în grad de Ofiţer Mariei Bulat-Săhărneanu, jurnalist, director programe Vocea Basarabiei, Chişinău, Republica Moldova, lui Petru Grozavu, jurnalist, preşedinte al Societăţii Culturale „Dunărea şi Marea”, Chişinău, Republica Moldova, şi lui Lucian Marina, scriitor, jurnalist, redactor la Televiziunea Voivodinei, Novi Sad, Republica Serbia, Ordinul Naţional „Pentru Merit” - în grad de Cavaler lui Nicolae Moşu, preşedinte al Asociaţiei „Valul lui Traian”, Tatarbunar, regiunea Odessa, Ucraina, lui Anatol Popescu, jurist, preşedinte al Asociaţiei „Basarabia”, regiunea Odessa, Ucraina şi lui Petru Şchiopu, preşedinte al Alianţei Creştin-Democrate a Românilor din Ucraina, filiala regiunea Odessa, Ordinul „Meritul Cultural” - în grad de Ofiţer, Categoria A - „Literatură”, lui Vasile Tărâţeanu, poet, publicist, preşedinte al Societăţii „Casa Limbii Române”, Cernăuţi, Ucraina, Ordinul „Meritul Cultural”- în grad de Ofiţer, Categoria F - „Promovarea culturii” lui Nicolae Avram, economist, fondator al Uniunii Culturale a Românilor Basarabeni, şi lui Ilie Luceac, istoric, profesor universitar, Cernăuţi, Ucraina, şi Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” - în grad de Comandor, Zinaidei Pinteac, profesor, vicepreşedintă a Alianţei Creştin-Democrate a Românilor din Ucraina, filiala regiunea Odessa. Decorarea personalităților a fost făcută la propunerea lui Gheorghe-Răzvan Murgeanu, consilier de stat (Românii de pretutindeni) la Cancelaria Președintelui din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Ne lipsești, Moșule!“. Culturistul Ionel Maioru. A murit de tânăr, în noiembrie 2000 „A fost și va rămâne un adevărat campion“

20 Nov 2021 39430

Melodia zilei Anda Adam, George, Lora, What's Up - Moşu' e român

27 Dec 2015 4409