Nou bilanț al tragediei din Germania - zece morți și peste 80 de răniți (video)

 
Ultimul bilanț al tragediei ce a avut loc în această dimineață nu arată foarte bine. Zece persoane au murit și alte cel puțin 81 au fost rănite după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit frontal la mare viteză într-o zonă izolată din sudul Germaniei. Un pasager este dat în continuare dispărut, iar 18 dintre răniți se află în stare gravă, după cum au anunțat polițiștii locali.
 
Accidentul s-a produs la o oră de vârf în cursul dimineții, aproximativ la jumătatea drumului feroviar de șase kilometri între stațiunea Bad Aibling și orașul Kolbermoor din Bavaria, în apropiere de granița cu Austria.
 
Ambulanțele nu au putut ajunge la locul accidentului, situat într-o zonă împădurită, cu o prăpastie într-o parte și un râu de cealaltă parte, astfel că a fost nevoie de intervenția elicopterelor pentru a transporta victimele la spitalele din apropiere, relatează Reuters.
 
Poliția a precizat că operațiunile de recuperare cu mașini grele vor fi suspendate pe timpul nopții și vor fi reluate mâine în zori. Trenurile transportau circa 100 de pasageri, în principal navetiști. Conform poliției, mai multe persoane s-ar fi putut afla în trenuri dacă această săptămână nu era una de vacanță.
 
Sute de membri ai serviciilor de urgență, inclusiv echipe de salvamontiști, au intervenit pentru a-i salva pe pasageri de la locul accidentului, unde vagoanele de tren au rămas răsturnate lângă șine.
 
Ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a spus că trenurile și calea ferată erau dotate cu un sistem automat de frânare care a fost introdus în Germania după ce 10 persoane au murit în 2011 în apropiere de Magdeburg când un conductor de tren nu a oprit la două semnale roșii.
 

"Este unul dintre cele mai grave accidente de tren din ultimii ani", a spus ministrul.

 
Potrivit lui Dobrindt, trenurile implicate în accidentul de astăzi mergeau probabil cu mare viteză la intrarea într-o curbă, iar conductorii cel mai probabil nu au reușit să se vadă reciproc. El a mai spus că în prezent sunt examinate două cutii negre din cele două trenuri pentru a se obține mai multe informații.
 
Poliția a refuzat să facă vreun comentariu privind cauza accidentului, făcând apel la populație să doneze sânge.
 

Cancelarul Angela Merkel s-a declarat șocată și a transmis condoleanțe familiilor victimelor.

"Sunt încrezătoare că autoritățile responsabile vor face tot posibilul pentru a stabili cum s-a produs accidentul", a precizat ea într-un comunicat.

 
Ministrul german al Transporturilor a mai spus că a fost deschisă o anchetă și că prioritar este să se stabilească dacă a fost vorba de o cauză tehnică sau de o eroare umană, relatează agerpres.ro.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Germania. Zeci de răniți după ce două trenuri de metrou s-au ciocnit frontal

03 Apr 2018 1963

Alertă în Germania Un tren de pasageri s-a ciocnit cu un tren de marfă. 50 de răniți

06 Dec 2017 1739

Accident feroviar grav în Germania. Un tren de călători s-a lovit de un marfar. Zeci de persoane au fost rănite

05 Dec 2017 1869

La originea accidentului feroviar din Germania ar sta "eroarea umană"!

10 Feb 2016 1871

Tragedie în Germania. După ce două trenuri s-au ciocnit mai mulți oameni au murit iar alții au fost grav răniți

09 Feb 2016 1631