Nou măr de discordie în fosta Uniune Sovietică

Georgia a avertizat Rusia cu privire la orice veleitate de "anexare" a republicii separatiste georgiene Abhazia, după ce în Parlamentul abhaz a fost introdus un proiect de lege privind o apropiere între Abhazia şi Rusia, relatează AFP, preluată de Mediafax.
 
"Sperăm că autorităţile ruse se vor abţine să semneze aşa-zisul acord, altfel acest gest va fi considerat un pas către anexarea Abhaziei, cu toate consecinţele legale", afirmă Ministerul georgian de Externe într-un comunicat.
 
Semnarea unui asemenea acord ar putea să schimbe în mod semnificativ situaţia în regiune şi să "creeze probleme suplimentare" securităţii în Europa, subliniază ministerul.
 
Un proiect de acord "privind cooperarea şi integrarea" Abhaziei în Rusia, care prevede crearea unor forţe armate comune, a fost prezentat luni în Parlamentul abhaz de către liderul acestei regiuni rebele.
 
Textul, care vizează aprofundarea integrării politice şi economice a acestui mic teritoriu din Caucaz - în care trăiesc aproximativ 240.000 de oameni - cu Rusia, îndeamnă totodată la crearea unui "spaţiu economic şi vamal comun" între Rusia şi Abhazia.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.