O femeie de 30 de ani a fost proiectată prin parbriz

Doi oameni au fost grav răniţi, astăzi, în urma unui accident produs pe DN 7, la ieşirea din municipiul Arad spre Vladimirescu, în care au fost implicate un autoturism şi un automarfar, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, informează romaniatv.net.
 
Potrivit acestuia, în urma cercetărilor s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului ar fi un bărbat care, fără să ţină seama de condiţiile meteo – şoseaua umedă -, a condus cu viteză şi, după ce a făcut mai multe depăşiri a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un autotren care circula regulamentar.
 
"Din primele cercetări efectuate la faţa locului (...) a reieşit faptul că accidentul s-a petrecut din cauza neadaptării vitezei de deplasare a autoturismului la condiţiile de drum. Un bărbat în vârstă de 33 de ani, posibil aflat sub influenţa alcoolului – autoturismul era plin cu sticle de bere goale -, a condus un autoturism neînmatriculat fără a deţine permis de conducere, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum – carosabil umed – şi, la ieşirea din municipiul Arad spre comuna Vladimirescu a pierdut controlul direcţiei de mers intrând în coliziune frontală cu un TIR condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 23 de ani", a declarat pentru Agerpres, Ovidiu Liber.

"În urma coliziunii, pasagerul din dreapta, o femeie în vârstă de 30 de ani, a fost aruncat prin parbriz, iar şoferul vitezoman a rămas încarcerat în autoturism, pompierii fiind nevoiţi să taie caroseria pentru a-l scoate. Cei doi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru a îngrijiri medicale", a adăugat purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Sursa foto: România TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier grav în municipiul Galați! O victimă a decedat (FOTO)

05 May 2024 405

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

05 May 2024 356

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 704

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 2631

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 652

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 697

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 1360

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 894

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1541

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 640

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 944

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 689

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 1002

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 805

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 860