O româncă a fost împuşcată în cap de trei ori, în Italia!

 
Poliţiştii din Napoli au reuşit să prindă doi indivizi suspectaţi că ar fi omorât o româncă într-un mod brutal. Arestările au fost făcute, ca urmare a unei anchete pornite de poliţiştii italieni, în luna mai 2015, când Mariana Veronica Sologiuc, în vârstă de 35 de ani, originară din comuna suceveană Cacica, a fost găsită moartă, împuşcată de trei ori în cap, în comuna Villa di Briano.
 
Poliţiştii au pus în aplicare mandatele de arestare emise de judecătorii de la Curtea de Nord din Napoli, la cererea Parchetului local, pe numele celor doi suspecţi de crimă, posesie ilegală de arme şi incendiere.
 
Cei doi arestaţi sunt fraţii Arturo şi Cipriano Cioffo, de 35 şi 39 de ani, rezidenţi în San Cipriano d’Aversa. Din investigaţiile procurorilor italieni, a interceptărilor telefonice şi a percheziţiei făcute în casa fraţilor Cioffo, s-a putut stabili că românca a fost implicată în mai multe ilegalităţi alături de aceştia. Mai mult, se pare că femeia ar fi avut în trecut, potrivit celor de la adevarul.ro, o relaţie cu Cipriano Cioffo.
 
Anchetatorii au descoperit că motivul crimei ar fi fost o datorie de 500 de euro pe care Mariana o avea la cei doi fraţi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teodora Cătăuţă, executată în plină stradă A plecat din Dobromir căutând un trai mai bun în Italia, însă şi-a aflat călăul

06 May 2015 3449

Executată cu trei focuri de armă în faţa casei Teodora Cătăuţă, românca ucisă în Italia, era originară din comuna Dobromir

05 May 2015 2298