Oficial de la CNADNRInformaţii noi despre podul de la Agigea

În vederea unei bune informări, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România doreşte să aducă la cunoştinţa publicului informaţii privind „Reabilitare pod pe DN 39 Agigea – Constanţa”.

Astfel, precizăm că acest contract face parte din Proiectul “Reabilitarea a 10 Poduri Strategice în Zona Dobrogea, Lot 3 Reabilitare pod pe DN 39, km 8+988 la Agigea” – Acord de Împrumut nr. 33.391, încheiat între Guvernul României şi BERD. Constructorul lucrării este societatea BILFINGER BAUGESELLSCHAFT m.b. H, Proiectantul şi Consultantul lucrării este Louis Berger Group Inc. Valoarea estimată a contractului este de 12.673.280 EURO (fără TVA), valoarea certificată a lucrărilor la data de 24.09.2013 (conform ultimului certificat de plată) este de 3.588.742,65 EURO (fără TVA).

Valoarea lucrărilor mai sus menţionate este o valoare estimată, întrucât ordinele de variaţie prin care se va definitiva această valoare sunt în lucru la această dată. Valoarea lucrărilor va putea fi considerată finală numai după întocmirea ordinelor de variaţie şi negocierea preţului cu constructorul, dar si după actualizarea preţurilor conform contractului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Vasile

24 Sep, 2013 18:22

Sa se facă cunoscut termenele de executie contractate si dacă in contract exista stimulare perioade in care se opreste integral circulația.Si dacă in caietul de sarcini s-a prevazut oprirea integrala a circulatiei.S-ar llamuri cine poarta răspunderea pentru aceasta situație.

Articole asemanatoare

CNAIR Rovinieta și peajul pot fi achiziționate prin serviciul SMS al operatorului RCS & RDS

06 Feb 2024 786

Restricții pentru șoferii pe TIR Sunt vizate vehiculele mai mari de 7,5 tone! Iată traseele afectate

30 Jun 2023 1134

Podul din comuna Deleni, de pe DN 3, peste pâraul Valea Baciului, va intra în reabilitare. Lucrările executate de o firmă din Olt (document)

17 Apr 2020 5907

CNAIR - Noutăţi privind rovinieta

04 May 2017 2722

Precizări importante cu privire la camerele de supraveghere şi stadiul lucrărilor de pe Podul Agigea

25 Oct 2016 4256

DRDP Constanţa a atribuit un contract către Liciu Con SRL (document)

12 Oct 2016 4303

Direcţia de Drumuri şi Poduri Constanţa cheltuieşte peste 400.000 de euro! Ce intenţionează să cumpere

11 Oct 2016 2231

CNADNR dă 75 de milioane de lei pentru autobasculante şi autoutilitare. Unele dintre ele vor ajunge la DRDP Constanţa (documente)

28 Sep 2016 3060

Utilnavorep SA Constanţa, contract cu CNADNR (Document)

04 Jan 2016 2971

Un transport agabaritic a dat peste cap circulaţia la Nazarcea

30 Oct 2015 2317

Ordinul Nr.611 din 28.04.2015 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere

30 Apr 2015 3950

CNADNR organizează o licitație deschisă pentru furnizarea de piese de schimb și reparații autoturisme – DRDP Constanța (document)

14 Dec 2014 2615

Harta drumurilor care riscă să fie închise

29 Nov 2014 4900

Firma unuia dintre asociaţii Valentinei Ştefănică cheamă la judecată CNANDR SA Cestrin

01 Oct 2014 2288