Oraşul Năvodari a devenit una dintre destinaţiile preferate de pe litoral

Oraşul Năvodari a devenit una dintre destinaţiile preferate de pe litoral. Dovadă stau miile de români care aleg această staţiune în defavoarea altor regiuni, mai cunoscute, de pe litoralul românesc. Oamenii spun că doar aici se pot bucura de o plajă curată, linişte şi servicii de calitate, la preţuri care să nu le dea bugetul peste cap. De aceea, spun turiştii, nici prin gând nu le trece să-şi schimbe vreodată „locaţia".

De 12 ani, familia Spulber alege oraşul Năvodari ca destinaţie de vacanţă. În fiecare vară, cei trei braşoveni aşteaptă cu nerăbdare momentul în care vor ajunge, din nou, pe plaja lor preferată. Găsesc aici toate ingredientele unui vacanţe perfecte, la preţuri mult mai mici decât în apropiata staţiune Mamaia.

Plaja le ocupă cel mai mult din timpul liber. Mai ales că acesta este şi motivul principal pentru care vin pe litoral. Dar asta nu înseamnă că distracţia se termină aici.

Cei trei braşoveni nici nu se gândesc să schimbe locaţia în care vin de ani de zile. Cu atât mai mult cu cât, de la o vară la alta, văd cum oraşul Năvodari se schimbă în bine.

Asemenea lor, alte câteva mii de turişti aleg în fiecare săptămână oraşul Năvodari ca destinaţie de vacanţă. Iar cifrele ar putea creşte, pentru că administraţia locală are în vedere mai multe proiectele pentru dezvoltarea staţiunii.

 http://www.gazetadenavodari.ro/orasul-navodari-a-devenit-una-dintre-destinatiile-preferate-de-pe-litoral/


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În județul Constanța Acțiuni ale specialiștilor antidrog în stațiunile de pe litoral (Galerie FOTO)

06 May 2024 96

Cumpărare Directă Constanța ABADL a atribuit un contract societății Iridex Group Salubrizare SRL. Ce prevede acesta (DOCUMENT)

05 May 2024 453

MAI Pe litoral, jandarmii sunt prezenţi în toate staţiunile aglomerate cum sunt Mamaia şi Costineşti (VIDEO)

04 May 2024 380

CFR Infrastructură Constanța Citește cu CFR! Invitație la lectură, în Gara Constanța

03 May 2024 397

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 390

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 777

ANM Ploile și vijeliile se extind în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea pe litoral

01 May 2024 772

Kokkai Comimpex SRL, din Constanța, va păzi Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral!

01 May 2024 361

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1417

Polițiștii, alături de tineri la festivalurile de pe litoral

30 Apr 2024 499

FOTOREPORTAJ Cu ce priveliște sunt întâmpinați turiștii la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 666

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 738

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1417

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 677

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 770