Ovidiu Puţura a fost suspendat din funcţia de judecător

Fostul secretar de stat din Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura, arestat preventiv pentru fapte de corupţie, a fost suspendat de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), din funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, informează Meidafax.
 
 "În şedinţa din data de 28 ianuarie 2015, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţie a domnului Ovidiu Puţura, judecător în cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, ca urmare a dispunerii măsurii arestării preventive faţă de acesta", informează CSM.
Ovidiu Puţura este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă Acesta a fost arestat, în 21 ianuarie, printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti.
 
Decizia nu a fost definitivă, contestaţia măsurii urmând să se judece la instanţa supremă.
 
Curtea de Apel Bucureşti a arătat, în decizia de motivare a deciziei de arestare, că Puţura, dacă ar fi fost lăsat în libertate, ar fi încercat să realizeze înţelegeri cu părţile şi să influenţeze martorii. 
Ovidiu Puţura, fost secretar de stat şi director la Direcţia contencios din Ministerul Justiţiei, este acuzat că a primit mită foloase de 30.000 de euro pentru intervenţii într-un dosar şi că i-a cerut unei judecătoare să dea o decizie favorabilă într-o cauză în care soţia sa era reclamant.
 
În acelaşi dosar, trei judecătoare din Bistriţa-Năsăud au fost audiate de procurori, care au început urmărirea penală pe numele judecătoarei Corina Iacob, de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Motivarea instanţei în cazul lui Ovidiu Puţura Lăsat în libertate, ar fi încercat să influenţeze martorii

26 Jan 2015 1655