Palaz a chemat primarii de pe litoral sa sprijine autoritatile statului

Prezent la lucrările seminarului „Urbanismul şi turismul durabil, o provocare pentru relansarea litoralului românesc", prefectul Constanţei Claudiu Palaz a ţinut să sublinieze importanţa colaborării dintre autorităţile publice locale şi instituţiile statului pentru relansarea litoralului.

„Cred că acţiunea de la BTT de săptămâna aceasta a fost un real succes şi a dovedit că nepăsarea duce la distrugerea litoralului. Legislaţia actuală vine în sprijinul nostru, dar dacă există lacune în acest sens, sunt convins că putem crea un cadrul legal pentru sprijinirea acţiunilor de reablitare a litoralului", a declarat Palaz, care a solicitat sprijinul primarilor de pe litoral pentru remedierea fiecărei dintre probleme.

„Sunt probleme specifice fiecărei staţiuni. Rugămintea mea este ca, în momentul în care autorităţile statului vă solicită sprijinul, să vă daţi tot concursul, mai ales în ceea ce priveşte proprietarii construcţiilor ilegale", le-a cerut Palaz primarilor prezenţi: Nicolae Iustin Urdea, Mihai Claudiu Tusac, Mugur Mitrana, Traian Cristea, Ovidiu Brăiloiu, Nicolae Stan.

M.D.M.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aurel Palade a fost reconfirmat manager la Teatrul pentru Copii si Tineret Constanța „Căluțul de Mare” (DOCUMENT)

19 May 2024 219

Angajări Constanța Primăria Corbu angajează. Ești interesat?

18 May 2024 845

Post vacant la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa

18 May 2024 446

Angajări Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează șofer! Cine poate participa la concurs

18 May 2024 375

Cine sunt primii semifinaliști ai emisiunii concurs Românii au Talent 2024

18 May 2024 2243

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Elevii constănțeni au participat la prima ediție a Concursului județean de chimie „Sorin Roșca”

17 May 2024 386

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța angajează asistent medical generalist. Iată ce trebuie să faci

17 May 2024 361

Angajări Constanța Post vacant la Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia. Nu se solicită vechime!

17 May 2024 479

Universitatea Maritimă Constanța angajează administrator patrimoniu. Iată cerințele pe care trebuie să le îndeplinești

16 May 2024 561

IPJ Constanța Perioada de înscriere la sesiunea de admitere în școlile de poliție, prelungită. Iată până când

15 May 2024 418

Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Tortoman, județul Constanța, angajează. Detalii

15 May 2024 575

Perioada de înscriere la concurs la școlile postliceale ale MAI se prelungește

14 May 2024 412

Admitere în magistratură 2024! Încep testările psihologice ale candidaților

13 May 2024 688

CONCURS Află cum poți câștiga una dintre cele 2 invitații duble la cel mai tare festival, NEVERSEA!

13 May 2024 730

Examen la DNA! Iată ce funcție este vizată

12 May 2024 1370