Parlamentarii tot amână modificarea condițiilor arestului la domiciliu

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că, în forma actuală, această masură încalcă legea fundamentală. Magistrații Curții au cerut precizarea perioadei maxime în care un inculpat poate sta în arest la domiciliu. Astfel, măsura arestului la domiciliu a fost suspendată de către judecătorii Curţii, iar parlamentarii aveau la dispoziţie 45 de zile să corecteze articolul. În aşteptarea unei decizii a Parlamentului, care trebuie să pună prevederile legii în acord cu cele ale Constituţiei, instanţele fie nu decid arestul la domiciliu, fie anulează această măsură, acolo unde era deja impusă. Aşa au scăpat Elena Udrea, Mircea Băsescu, Viorel Hrebenciuc sau Dorin şi Alin Cocoş dar şi unii acuzaţi de infracţiuni foarte grave, cum ar fi cei şapte tineri acuzaţi că au violat o elevă din Văleni au fost eliberaţi din arestul la domiciliu după ce magistraţii Judecătoriei Vaslui au dispus măsura invocând hotărârea CCR.
Senatorii şi deputaţii intră, însă în vacanţă, până la toamnă. Săptămâna viitoare, parlamentarii din Comisia Juridică, cei care ar trebui să se ocupe de articol, mai lucrează doar luni şi nu au pe ordinea de zi acest proiect de lege.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul lider PSD Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu. Ce interdicții au fost instituite (DOCUMENT)

15 Apr 2024 546

Constanța. Arest prelungit pentru femeia care și-ar fi incendiat concubinul

15 Apr 2024 360

Judecătorii din Constanța îi mențin în arest la domiciliu pe principalii suspecți în cazul bancomatului din Mamaia aruncat în aer! (VIDEO+MINUTĂ)

04 Apr 2024 567

Femeie agresată sexual într-o ambulanţă SMURD! Fost paramedic condamnat

29 Mar 2024 792

DGAPrahova/Agent de poliție cercetat în stare de arest la domiciliu pentru luare de mită

21 Mar 2024 348

Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, rămâne în arest la domiciliu

27 Feb 2024 492

UPDATE - Tribunalul a respins eliberarea Tragedia de la 2 Mai, pe masa Tribunalului Constanța! Matei Vlad Pascu, principalul suspect, vrea să fie liber (FOTO+VIDEO)

27 Feb 2024 1639

Tribunalul Constanța, decizie definitivă în cazul lui Matei Vlad Pascu! Tânărul ceruse arest la domiciliu

22 Feb 2024 1547

Prahova Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, scapă de arestul preventiv, fiind plasat în arest la domiciliu

01 Feb 2024 755

Angajări O angajată a Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna“ din Galați, trimisă în judecată pentru trafic de influență!

12 Jan 2024 543

Tribunalul Constanța Matei Vlad Pascu, din București, acuzat de producerea tragediei de la 2 Mai, rămâne în stare preventiv! (MINUTĂ)

09 Jan 2024 816

Matei Vlad Pascu cere Tribunalului Constanța să fie plasat în arest la domiciliu! Vrea să învețe pentru a se înscrie la facultate

09 Jan 2024 1308

Principalii suspecți în cazul bancomatului de la Pavilionul Expozițional din Mamaia, aruncat în aer, aproape liberi! (VIDEO)

04 Jan 2024 897

Incendiul de la Ferma Dacilor. Administratorii contestă mandatele

04 Jan 2024 675

Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, arestat preventiv! Doi administratori, în arest la domiciliu

03 Jan 2024 792