Partidul M10 – „Opriți agresiunea urbană și crimele de mediu!”

 
Partidul M10 a transmis că a luat act, „cu îngrijorare și revoltă, de faptul că în imediata vecinătate a căii de acces către Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța  se va ridica un imobil cu destinația patiserie.
 
Problema pe care o ridică cei de la partidul M10, este că pentru această construcție este vizată tăierea unui „platan sănătos, cu o vârstă de peste 20 de ani, a cărui singură vină este că se află în calea unor interese financiare.”
 
Președinte partidului M10 Constanța, Mihai Petre, a declarat pentru ZIUA de Constanța, că a făcut numeroase solicitări cu privire la avizul de construcție al patiseriei dar și a tăierii arborelui.
 
„Am solicitat toate organele competente pentru a opri tăierea platanului, am cerut să se verifice autrizația de construire. Mi se pare cel puțin absurd să construiască acea pariserie și să taie un platan sănătos de 20 de ani. Compensația care se oferă mereu din partea autorităților este că taie un copac pentru a se planta alți trei. Orice copac trebuie protejat!”, a declarat Mihai Petre.
 
Mai exact partidul M10 a solicitat Viceprimarului cu atribuții de primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, pentru a declanșa procedurile legale de sistare a ridicării construcției și să ceară imperativ firmei care gestionează serviciul de întreținere a spațiilor verzi să protejeze platanul din curtea Spitalului Județean. De asemenea, să verifice cum a fost posibilă emiterea autorizației de construire pe un spațiu impropriu construcțiilor.
 
Au mai fost făcute sesizări către: prefectul județului Constanța, Ion Constantin, Inspectoratul Județean de Poliție (pentru a demara o anchetă cu privire la legalitatea emiterii autorizației de construire), Agenției pentru Protecția Mediului și Gărzii de Mediu Constanța, Inspectoratul Regional în Construcții Sud-Est și către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (pentru a verifica dacă pentru această construcție a fost solicitată descărcare arheologică, cum și când s-a efectuat și ce s-a constatat în urma derulării acestei proceduri).
 
„Intervenția rapidă și fermă a tuturor autorităților mai sus menționate poate opri o nouă agresiune urbanistică și crimă de mediu.”, se mai arată în comunicatul trimis de partidul M10.
 

Citește și O PATISERIE SE RIDICĂ „PE O LIMBĂ DE PĂMÂNT“ CHIAR ÎN FAŢA SPITALULUI JUDEŢEAN

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Mai mulți abonați rămân fără apă caldă și căldură! Lista punctelor termice, afectate

12 Mar 2024 928

Avarie Termoficare Constanța! Mai mulți constănțeni nu au apă caldă și căldură

22 Feb 2024 811

Termoficare Constanța anunță când vor beneficia de apă caldă și încălzire consumatorii afectați

04 Dec 2023 2039

Știri Constanța Avarie Termoficare Constanța. Iată ce constănțeni sunt afectați

15 Nov 2023 1502

Avarie RAJA Constanța în Mamaia Sat. Ce abonați sunt afectați

29 Jun 2022 1130

Accident rutier între un scuter și un autoturism în Mamaia Nord

21 Mar 2021 1728

Ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Medgidia. Se cere demiterea viceprimarului. Sunt necesare 13 voturi din partea aleșilor locali

29 Apr 2020 4391

Consiliul Local al Municipiului Medgidia, convocat în ședință extraordinară

28 Apr 2020 2792

APIA comunică situaţia la zi privind adeverinţele eliberate pentru beneficiarii Campaniei 2019

19 Jul 2019 1572

APIA - Situația la zi privind adeverințele pentru beneficiarii Campaniei 2019

04 Jul 2019 1554

APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2019

24 Jun 2019 1763

Jean-Paul Tucan, demersuri către APM Constanţa pentru un bloc de cinci etaje în Mamaia Nord

16 Mar 2019 4581

Decizie surprinzătoare în politica din România. Un fost ministru a demisionat din partidul pe care l-a fondat

14 Nov 2018 1865

Un cetățean indian a înființat o firmă la Năvodari. Ce domeniu de activitate are

10 Dec 2017 2963

Cine mai investeşte în Mamaia Sat? Imobil cu două etaje, ridicat de Vila Ducu SRL (document)

22 Mar 2017 3545