Paşte însângerat! O persoană decedată şi 10 rănite după un accident în Olt


O persoană a murit şi alte 10 au fost rănite în urma unui accident rutier produs duminică, în jurul orei 4,30, în comuna Vişina, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Dan Nedeloiu, în ajutorul victimelor au intervenit şapte echipaje medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi de la SMURD şi un echipaj de descarcerare. 
În accidentul rutier de la Vişina au fost implicate două autoturisme (o maşină Dacia Logan şi una VW Golf) în care se aflau 11 persoane, iar trei dintre acestea au rămas încarcerate şi a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare de la ISU Olt. 
Persoana care a decedat, un bărbat în vârstă de 49 de ani, era pasager în maşina condusă de tânărul de 21 de ani. 
Conform unor surse, mai multe persoane dintre cele aflate în maşini în momentul accidentului au plecat, dar în aproximativ 30 de minute la au revenit la locul accidentului, au primit îngrijiri medicale şi au fost transportaţi la spital. 
Poliţiştii au întocmit dosar penal penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

sursa foto: ISU Olt

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1115

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 488

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 1084

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 231

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 672

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 680

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 632

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 831

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 301

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 595

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 563

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 948

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 909

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 253

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 846