Patronul Farului, supărat foc după meciul de la Târgoviște

giani1.jpgDupă meciul pierdut de Farul cu 1-4 la Târgoviște, Giani Nedelcu, patronul clubului constănțean, a criticat în termeni duri modul în care a fost efectuată pregătirea precompetițională. De tirul său nu au scăpat însă nici jucătorii."Fizic, suntem morți și neîngropați, cea mai slabă echipă. Nu putem sta în ghete nici măcar o repriză. Pregătirea a fost dezastruoasă. Nimeni din conducere nu a urmărit cum s-au desfășurat antrenamentele. Iar eu, când am văzut ultimele meciuri de verificare, am fost nevoit să iau în grabă trei - patru jucători, și ei nepregătiți, și s-a ajuns unde s-a ajuns. S-a plecat prost de la început. Astăzi, parcă au vrut mai mult, dar nu au putut. O echipă varză, zero barat, de leșinați. Apărarea a jucat catastrofal. Așa cum ne prezentăm acum, retrogradăm", a spus Nedelcu. Dintre jucători, finanțatorul Farului i-a încondeiat în mod deosebit pe Chițu, Stegaru, V. Sandu, Nițescu, Popa, Țabără și Ivanovici.
Nedelcu a reafirmat că nu se pune probleme despărțirii de antrenorul Alin Artimon. "Ce să le facă alt antrenor, să-i injecteze? Sunt o echipă moartă! Poate să vină și Mourinho și tot nu o scoate la cap", a arătat patronul Farului.

Sursa foto: FC Farul


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

farul

04 Nov, 2012 01:29

echipa are nevoie de alt patron nu alti jucatori ca pe astia giani nedelcu i-a adus aici nu au venit ei si sa spuna de cand nu sunt paltiti , cate luni de zile asa ca la asa patron asa echipa ... PLECATI CU TOTII !

vali

03 Nov, 2012 19:11

echipa are nevoie de un preparator fizic.....fara un om cu experienta care stie de ce are nevoie echipa...va fi jale!!!!ei nu au preg fizica generala si nici specifica....nu rezista pe teren..pt ca nu au din ce....imi pare rau dar tre sa se inteleaga ca preg fizica este prioritate in orice sport...succes!!!

Articole asemanatoare

Fotbal Campioanele de la Farul Constanța au dansat și au cântat la vestiare pe melodia „Made in Romania“ (VIDEO)

18 May 2024 175

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 570

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2212

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 31-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - GALERIE FOTO

16 May 2024 690

În Ovidiu Jandarmii din Constanța, în dispozitiv, la meciul de fotbal dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova

13 May 2024 436

Fotbal feminin Farul Constanța, la 90 de minute distanță de câștigarea titlului din postura de nou-promovată. „Jucăm acasă, avem suporterii aproape”

11 May 2024 1064

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1142

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, cere rejudecarea dosarului! Înalta Curte a rămas în pronunțare

02 May 2024 505

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1598

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 768

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 1018

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 744

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 772

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 906

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 405