Plângere penală la DNA, pentru ”risipa de peste 70 milioane de euro anual în domeniul dializei”

 
Senatorul Valeriu Todirașcu a anunțat că a depus la Direcția Națională Anticorupție (DNA) o sesizare privind posibile fapte de neglijență în serviciu săvârșite de funcționari din cadrul Ministerului Sănătății (MS), ”în legătură cu Programul național de supleere a funcției renale la bolnavii cu insuficiență renala cronică și Programul de transplant de organe, unde am constatat deficiențe ce se soldează cu cheltuieli nejustificate, din banii asiguraților, respectiv o risipă de peste 70.000.000 euro anual, cu consecințe negative suplimentare asupra calității vieții pacienților”.
 

El a arătat că ”funcționarii din Ministerul Sănătății, care răspund de politicile de sănătate nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile, pentru că nu asigură pacienților cu insuficiență renală o îngrijire corespunzătoare fondurilor alocate, dar cheltuiesc sume suplimentare favorizând dializa în detrimentul transplantului de rinichi, motiv pentru care a fost sesizat DNA pentru a efectua o anchetă in rem, privind posibile fapte de neglijență în serviciu ale persoanelor cu drept decizie din MS, care nu au pus în executare în mod specific, prin norme juridice secundare, dispozițiile legale primare specifice, în detrimentul cetățenilor români”.

 
Todirașcu este membru al Comisiei de sănătate din Senatul României. Senatorul este de părere că tratamentul prin dializă de substituție a funcției renale la bolnavii cu insuficiență renală consumă anual aproape 177 milioane euro în timp ce transplantul de rinichi, care costă, pentru un pacient, aproximativ de 10 ori mai puțin decât dializa, este văduvit de alocarea de fonduri în timp ce domeniul dializei, care este de 10 ori mai scump, este suprafinațată nejustificat.
 

”Pacientul dializat este un bolnav cronic, dependent de procedură, inapt de muncă, de regulă pensionat pentru acest motiv, și supus dializei fără ca parametrii lui biologici să ajungă vreodata la valori normale și, semnificativ, cu o speranță de viață redusă față de pacientul transplantat. Transplantatul este la modul practic un om care nu mai are insuficiență renală, care poate să ducă o viață normală, și este supus doar unui tratament oral imunosupresiv. Astfel, pacienții transplantați duc o viață relativ normală, spre deosebire de cei dializați care sunt dependenți de sedințele de dializă, de cel putin trei ori pe saptamână”, arată senatorul.

 
El atrage atenția că în Canada costurile transplantului renal egalează costul hemodializei la un interval de 1,7 ani de la transplant și apoi transplantul aduce stoparea risipei an de an, față de un pacient dializat. Astfel, în România la fiecare 10 lei cheltuiți pentru dializă, ar putea fi cheltuit doar 1 leu pentru transplant renal și cu rezultat net superior pentru calitatea vieții pacientului. Astfel aceste costuri uriașe evidențiază o risipă inadmisibilă, situată la nivelul a cel putin 70 milioane euro anual din banii asiguraților.

În anul 2013, în România s-au realizat 294 transplanturi renale în timp ce în Ungaria, o țară cu o populație de două ori mai mică, s-au realizat în anul 2012 de peste 22 de ori mai mult, respectiv un număr de 6.611 transplanturi de rinichi, adaugă senatorul.
 
Todiraşcu spune că România se află pe penultimul loc între țările UE privind proporția pacienților cu insuficiență renală tratați prin transplant renal și, cu toate acestea, MS și Agenția de transplant nu întreprind demersuriile necesare pentru creșterea numărului de centre de transplant renal, menținând monopolul a, practic, două centre importante de transplant în toată țara, București și Cluj, cel de la Iași având un număr mic de transplanturi.
 

„Considerând că funcționarii din MS care răspund de politicile de sănătate nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile și că prin aceasta nu asigură pacienților cu insuficiență renală o îngrijire corespunzătoare fondurilor alocate, dar cheltuiesc sume suplimentare favorizând dializa în detrimentul transplantului de rinichi, am sesizat DNA pentru a efectua o anchetă in rem, privind posibile fapte de neglijență în serviciu ale persoanelor cu drept decizie din MS, care nu au pus în executare în mod specific, prin norme juridice secundare, dispozițiile legale primare specifice, în detrimentul cetățenilor români”, a mai arătat senatorul.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Se oprește apa pe mai multe străzi din Mangalia!

18 Mar 2024 507

UPDATE. RAJA Constanța Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Mangalia!

13 Mar 2024 600

Pompierii, chemați degeaba Alarmă de incendiu falsă la Spitalul Municipal din Arad!

11 Jul 2023 785

Restricții de trafic pe bulevardul Mamaia! Cum se circulă în zonă până la finalizarea lucrărilor de reabilitate

26 May 2023 1048

Atenție, șoferi! Vor fi instituite restricții de trafic rutier pe bulevardul Mamaia

19 May 2023 1051

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără apă din cauza unor lucări. Lista cartierelor afectate

02 May 2023 5377

Mai multe zone din Constanța rămân fără apă la robinete!

29 Mar 2023 3692

Mai multe zone din Constanța afectate de o avarie RAJA, joi

28 Mar 2023 1457

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța!

20 Mar 2023 6041

Ambulanță ce transporta pacienți la dializă implicată într-un grav accident rutier. Sunt mai multe victime (GALERIE FOTO)

22 Dec 2022 1478

Direct Pharma Logistics SRL a bătut palma cu Spitalul Județean de Urgență Constanța. Ce va livra (DOCUMENT)

23 Oct 2022 2306

Coronavirus. 259 de focare în spitale şi în alte unităţi din sectorul sanitar

31 Jan 2022 924

Coronavirus. 131 de focare în spitale şi în alte unităţi din sectorul sanitar

26 Jan 2022 1088

Licitație organizată de Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, contestată. Iată motivele

14 Dec 2020 1652

COVID-19 Șase noi decese, înregistrate la nivelul județul Constanța

03 Nov 2020 2648