PNL solicită demisia lui Gheorghe Nichita din funcţia de primar

Liderii filialei ieșene a Partidului Național Liberal au cerut, azi, în cadrul unei conferințe de presă, demisia primarului PSD Gheorghe Nichita, care este sub control judiciar pentru că, abuzând de funcția deținută, ar fi instigat mai mulți polițiști să efectueze supravegheri operative și investigative în cazul unor persoane.
 
Președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, care este și liderul filialei ieșene a PNL, a declarat în cadrul conferinței de presă că, din cauza scandalului sexual și de corupție în care este implicat primarul Gheorghe Nichita, există riscul real de a fi compromise proiectele mari ale orașului, începând cu proiectul "Iași, Capitală Culturală Europeană 2021".
 
"Orașul este astăzi sugrumat. Dacă mai există vreo fărâmă de bun simț sau de rațiune la domnul Gheorghe Nichita, noi toți facem un apel la domnia sa să își dea demisia, să nu expună orașul la acest chin, care se întrevede a mai dura un an și trei luni, și să îl lase să respire. Orice zi pe care domnia sa o mai petrece la Primăria Iași este un chin pentru toți cei care lucrează în Primărie, cu Primăria sau pentru oraș. Îl invit să facă singurul gest care mai rămâne de onoare, cel de a-și prezenta demisia alături de toți cei care au făcut parte din sistemul mafiot care a sugrumat acest oraș", a susținut Cristian Adomniței.
 
El a spus că problema comunității nu este Gheorghe Nichita, ci sistemul construit de acesta, un sistem constituit "asemenea clanurilor mafiote".
 
"Domnul Nichita și PSD au construit la Iași un sistem mafiot. Acest sistem s-a bazat, pe de o parte, pe poliție politică folosind instituții de forță care ar fi trebuit să se afle în slujba și siguranța cetățeanului. Poliția Locală nu e o firmă privată de securitate. (...) Poliția Locală are obligația de a te proteja, nu de a te abuza. Pe de cealaltă parte, pe acțiuni de șantaj și intimidare folosind clanuri interlope. Nici nu vreau să mă gândesc câte alte lucruri s-au mai întâmplat în oraș care sunt nedescoperite sau nedemonstrate, încă, într-o colaborare care deja părea firească între primarul Nichita și clanul Cordunenilor, care era intermediată de Poliția Locală", mai spus Cristian Adomniței.
 
El a acuzat că toți oamenii de bună credință, mai ales investitorii și oamenii de afaceri, au fost "victimele sistemului construit de Gheorghe Nichita".
 
"Acum se vede clar de ce exista o reținere pentru oamenii de afaceri — fie străini, fie români — de a investi la Iași. Există și o motivație de ce avem subdezvoltare la Iași, de ce nu avem locuri de muncă. Cum să vii să investești în Iași când pe tine te anchetează sub acoperire Poliția Locală? E cazul acelui investitor britanic", a mai declarat Cristian Adomniței.
 
Declarațiile au fost făcute după ce în urmă cu câteva zile procurorii anticorupție l-au acuzat pe primarul Gheorghe Nichita că ar fi instigat mai mulți polițiști locali să efectueze supravegheri operative și investigative în cazul unor persoane. După ce a fost reținut pentru 24 de ore, în prezent edilul este cercetat sub control judiciar.
 
La conferința de presă au fost prezenți și senatorii Mihaela Popa și Dumitru Oprea și fostul prefect PDL Dragomir Sava Tomașeschi. Fiecare dintre liberali a susținut și împărtășit ideea lansată de Cristian Adomniței privind necesitatea demisiei de onoare a primarului PSD Gheorghe Nichita.

 
Sursa: AGERPRES
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce sfânt este pomenit astăzi în Calendarul Ortodox de astăzi, 3 aprilie 2024

03 Apr 2024 921

Teatrul Căluțul de Mare Constanța aduce omagiu lui Nichita Stănescu într-un moment artistic special

22 Mar 2024 658

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 13 februarie 2024

14 Feb 2024 831

Școala Gimnazială „Nichita Stănescu” Mereni, județul Constanța, angajează administrator financiar. Detalii

06 Feb 2024 823

LIVE VIDEO+TEXT. „Demiterea!“ Primăria Constanța, cerere către Agenția Națională pentru Sport. La DJST Constanța, conferință de presă „drept la replică“ (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

05 Jan 2024 2026

Constanța Gala Voluntarilor 2023. Vor fi acordate numeroase recompense publice

05 Dec 2023 1053

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 octombrie 2023

06 Oct 2023 1040

Calendar-Ortodox 15 septembrie - Pomenirea pătimirii Sfântului Marelui Mucenic Nichita Gotul

15 Sep 2023 962

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 august 2023

22 Aug 2023 1678

Revista Zări Alb AstreZăriAlbAstre2012. „A cui e vina?“ de Silviu Popa, clasa a XII-a A

09 Jul 2023 932

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013- „În cor“ de Alina Ciocan şi Ana-Maria Nichita, clasa a X-a B

08 Jul 2023 927

Județul Constanța Primăria Mircea Vodă achiziționează servicii de dezinsecție a domeniului public (DOCUMENT)

21 Jun 2023 1226

Calendar-Ortodox 28 mai - pomenirea sfântului sfinţitulul mucenic Eutihie, episcopul cel din Melitina

28 May 2023 895

Accident în Murfatlar! La volan, un șofer de 21 de ani băut și fără permis

19 May 2023 1321

Monedă numismatică dedicată celebrării a 90 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu, lansată de BNR

21 Apr 2023 1326