PNL va vota împotriva legii care dă aleşilor super-imunitate

Crin Antonescu i-a cerut şefului PSD al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să rediscute legea care dă demnitarilor şi primarilor super-imunitate şi anunţă că PNL va vota impotriva legii când va fi rediscutată în Parlament. Crin Antonescu a admis că a fost prost informat miercuri, când a apărat aceste modificări într-o conferinţă de presă. Liderul PNL a mai spus că partidul se opune în continuare şi legii amnistiei şi graţierii.

Nu a fost nicio înţelegere între mine şi Victor Ponta pe legea amnistiei şi pe modificarea Codului Penal, a mai spus Crin Antonescu.

Declaraţiile lui Crin Antonescu:

Poziţia de principiu prezentată ieri se menţine, dar trebuie să admit că informaţiile erau incomplete. Am pornit de la informaţiile că acest pachet de modificări la Codul Penal, deşi scot parlamentarii din categoria funcţionarilor publici - ceea ce corect - îi menţin totuşi într-o zonă în care pot fi anchetaţi, trimişi în judceată pentru încălcarea diverselor legi. Trebuie să admit că nu am fost suficient informat.

Există riscul, după toate discuţiile avute cu juriştii ca această interpretare să fie dată.

Eu nu am să mă ascund să spun că e o lege în Cameră, eu sunt senator. Eu îmi asum întreaga responsabilitate în exclusivitate pentru întreaga lipsă de informare.

În sensul acesta, îi propun preşedintelui Camerei, dl Zgonea, dacă regulamentul Camerei permite, să o repună în discuţie în plenul Camerei Deputaţilor, discuţie deschisă, cu argumente. Da, demnitarii nu sunt funcţionari publici, pe de altă parte să menţinem toate articolele care menţin răspunderea penală.

Daca dl Zgonea nu e de acord cu sugestia mea, atunci când proiectul va fi trimis la reexaminare voi propune parlamentarilor PNL să respingă prin vot toate acele modificări, care s-au adus şi care pot fi interpetate în scopul creării unei super-imunităţi.

Nu e vorba de presiunea ambasadelor străine. Dacă în vara lui 2012 au dat declaraţii greşite, astăzi au dreptate, au motive să-şi exprime îngrijorarea. Aş fi fost bucuros ca Ambasada SUA să fi reacţionat şi când Daniel Morar a proclamat o imunitate specială pentru preşedintele Basescu, dar nu a fost să fie. M-aş fi bucurat ca ambasadorul Olandei să-şi fi exprimat îngrijorarea pentru că plângeri penale zac la Parchet de un an de zile fără să se dea niciun răspuns.

Mi-ar fi plăcut ca ambasadorul Marii Britanii să fi considerat că motorul democraţiei este votul liber exprimat al cetăţenilor.


Dar pe fond, atâta vreme cât există dubii asupra modificărilor la Codul Penal, aceste declaraţii ale ambasadelor sunt corecte.

Sursa: HotNews

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un fost lider politic de dreapta din Constanța a murit în această dimineață!

01 Mar 2024 4742

Revista presei locale

15 Jan 2019 1888

Informații incredibile din stenograme ale DNA. Crin Antonescu ar fi fost șantajat. Cum a reacționat fostul lider PNL

18 Feb 2018 2577

Crin Antonescu, despre Sevil Shhaideh ​„Turcii și tătarii din România au fost întotdeauna buni”

21 Dec 2016 13253

Crin Antonescu - Nu doresc să candidez pentru un nou mandat în Parlamentul României

10 Aug 2016 2431

Percheziţii la locuinţa omului de afaceri Dragoş Dobrescu. Numele lui apare în dosarul lui Crin Antonescu

13 May 2016 4240

Crin Antonescu s-a prezentat la DNA, Alături de el era şi soția sa

13 May 2016 2427

Fosta noră a lui Virgil Măgureanu s-a dus astăzi la DNA Ploiești

16 Mar 2016 2690

Fosta noră a lui Virgil Măgureanu ar fi turnat la DNA nume grele de politicieni

14 Mar 2016 3542

Antonescu, Isărescu, Oprescu, denunţaţi de nora unui fost şef SRI

14 Mar 2016 3005

UPDATE-Crin Antonescu ar respinge orice alianţă dacă ar mai fi în fruntea PNL

10 Feb 2016 2282

Cea mai frumoasă amintire a lui Ponta este una alături de... Crin Antonescu!

24 Jan 2016 2615

Bancul zilei Ce au zis vedetele de la noi despre concertul Depeche Mode

17 Jan 2016 2711

Crin Antonescu, audiat la Parchetul General

08 Dec 2015 2901

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL

24 Nov 2015 5479