PNŢCD şi Partidul Ecologist Român susţin PSD la europarlamentare

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat joi că PNŢCD şi Partidul Ecologist Român susţin PSD la europarlamentare, la conferinţă fiind prezenţi şi liderii celor două partide, relatează România TV.
 

„În aceste zile am avut mai multe discuţii cu preşedintele PNŢCD şi preşedintele PER care au decis ca, în condiţiile în care au strâns peste 200.000 de semnături fiecare partid, respectiv 263.000 de semnături PER, 209.000 senmături PNŢCD, să nu depună liste, pentru a susţine la alegerile europarlamentare PSD", a afirmat Dragnea.


El a spus că s-a întocmit în acest sens şi un protocol de susţinere, care va fi semnat de liderii celor două formaţiuni.

"Linia politică a PNŢCD a fost anunţată cu un an în urmă câmd am susţinut mitingul îpotriva abuzurilor organizat de PSD-ALDE. Am vorbit încă de atunci că PNŢCD este dator, prin doctrina lui, să apere democraţia înainte de toate, naintea intereselor de partd, aşa cum ar trebui să facă orice partid politic. Ce s-a întâmplat de la preluarea mandatului de către preşedintele Klaus Iohannis sunt lucruri care ne-au cutremurat pe toţi. Au fost dezvăluiri nenumărate în ultimii mulţi ani, o caracatiţă care a acaparat statul", a afirmat liderul PNŢCD Aurelian Pavelescu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gixi

28 Mar, 2019 23:53

Pavelescule, mi-e rusine ca suntem conaționali!!!! Ai adus partidul la o cotă sub PER!!!! Seniorul se rasuceste-n mormânt!!!! Colaborezi cu PSD???? Esti un cosmar!!!! Macar schimba numele partidului, oricum ăsta nu e PNȚCD !!!!! Mi-e silă!!!

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Orașul nu poate fi condus de la birou. Candidatul PSD, Horia Constantinescu lansează primăria mobilă!

08 May 2024 371

BEC A fost publicat specimenul buletinului de vot pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024(DOCUMENT)

07 May 2024 605

CSAT ar putea fi obligat să impună zonă de protecție pentru obiective militare

06 May 2024 402

Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța „Taluzul din dreptul plajei se prăbușește pe zi ce trece mai mult!" (VIDEO)

06 May 2024 646

Organizația Județeană PSD Constanța, prin președinte Felix Stroe, mesaj de Paște

04 May 2024 106

Alegeri electorale 2024 Cornel Bulancea a contestat în instanță decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 6 Hârșova

03 May 2024 769

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 438

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 419

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 763

Femeile PSD Constanța oferă daruri persoanelor vârstnice aflate în centrele de bătrâni din Poarta Albă, Negru Vodă si Municipiul Constanța

02 May 2024 891

Instanța a tranșat disputa PSD și PNL pot renunța la candidatul comun la Primăria Capitalei

01 May 2024 620

Reprezentantele Organizației Județene de Femei Constanța a Partidului Social Democrat vor oferi daruri cu prilejul Paștelui

01 May 2024 489

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 618

Județul Constanța În prag de sărbătoare, 21 de copii ai comunei Cumpăna au primit daruri (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 555

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 671