Podiumuri pentru atleții constănțeni la Naționale

Reprezentanții Constanței la etapa a doua a Campionatului Național de atletism rezervat categoriilor seniori, tineret și juniori I, de la București, au urcat de cinci ori pe podium în prima zi de concurs. Trei dintre ei, toți de la CS Farul, și-au câștigat probele: Cristina Bujin la triplusalt (13,68 m), Cornel Bănănău la 110 m garduri (14,42 s) și Andreea Ogrăzeanu la 100 m (11,37 s). Nadia Ilaș (Farul) a fost a doua la 100 m garduri (14,29 s), iar tânărul Cristi Boboc (LPS „Nicolae Rotaru”) a avut o evoluție foarte bună într-o companie selectă, terminând pe locul trei la triplusalt, cu 15,74 m. Boboc este cu 12 ani mai tânăr decât cîștigătorul probei, titratul Marian Oprea, și cu trei ani mai mic decât ocupantul locului secund. În aceeași probă, și-au încercat forțele cu sportivi mai mari, cu gândul la rezultate cât mai bune, și alți juni constănțeni: Marius Albu (LPS, locul 8 - 14,56 m), Valentin Ștefan Scanghel (Farul, doar 15 ani, locul 9 - 14,46 m) și David Spiridon (Farul, locul 10 -  14,45 m). În proba feminină de triplusalt, Andreea Lefcenco (Farul) a ocupat locul șase, cu 11,24 m, iar la 100 m o altă faristă, Maria Mazilu, s-a clasat pe patru, cu 12,35 s.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 239

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 854

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 333

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 332

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1715

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 652

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 989

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 946

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 627

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 801

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 665

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 911

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1531

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 789

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 547