Poliţia Română „În legislaţie nu se face referire la o dată calendaristică de la care este obligatorie utilizarea anvelopelor de iarnă“

Pentru o călătorie sigură în condiţii de carosabil umed, poliţiştii rutieri îi sfătuiesc pe şoferi să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteo-rutiere, să manifeste atenţie sporită la ce se întâmplă în trafic şi să adopte o manieră preventivă de condus. Atenţie! În legislaţie nu se face referire la o dată calendaristică de la care este obligatorie utilizarea anvelopelor de iarnă, ci se prevede faptul că acestea sunt obligatorii atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. 
 
Pentru prevenirea evenimentelor nedorite în trafic, poliţiştii rutieri reiau recomandările adresate conducătorilor auto şi îi sfătuiesc să adapteze viteza la condiţiile de trafic, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când carosabilul este umed, iar vizibilitatea este redusă din cauza ploilor. Trebuie ţinut cont şi de faptul că, în astfel de situaţii, pietonii tind să nu respecte regulile de circulaţie, iar distanţa de frânare creşte considerabil. De asemenea, recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza la intrarea şi ieşirea din pasajele subterane, atunci când vizibilitatea este influenţată de trecerea de la lumina naturală la cea artificială sau invers. Având în vedere particularităţile sezonului de toamnă-iarnă, recomandăm conducătorilor auto ca înainte de plecarea în cursă să verifice funcţionarea instalaţiei de climatizare, dezaburire, a ştergătoarelor şi existenţa lichidului de ştergere/degivrare a parbrizului. Totodată, în contextul avertizării meteorologice de răcire a vremii până la limita îngheţului în anumite zone ale ţării, îi informăm pe participanţii la trafic despre faptul că, dacă circulă în astfel de zone, trebuie să ia măsuri pentru dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă sau lanţuri ori alte echipamente antiderapante omologate, după caz. Precizăm că, în legislaţie nu se face referire la o dată calendaristică de la care este obligatorie utilizarea anvelopelor de iarnă, ci se prevede faptul că acestea sunt obligatorii atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

05 May 2024 234

Caz incredibil la Constanța! O mașină a Poliției Locale, împotmolită pe plajă. Imaginile, virale pe internet (VIDEO)

04 May 2024 990

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat (FOTO)

03 May 2024 515

Scandal în București Bărbat, împușcat de polițiști, după ce și-a amenințat sora cu cuțitul!

03 May 2024 390

IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Mamaia. Peste 200 de persoane legitimate și peste 100 de vehicule verificate (FOTO)

03 May 2024 380

Violență nestăvilită Scandalagiii din Vama Veche, căutați de polițiștii constănțeni

03 May 2024 393

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 437

Știri Constanța Scene șocante în Vama Veche - Tineri, căutați de poliție, după ce ar fi lovit mai multe persoane (VIDEO)

02 May 2024 3294

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 627

IPJ Constanța Tânăr de 25 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte

01 May 2024 504

Județul Constanța Patrulele de poliție acționează în Vama Veche și 2 Mai – Anunțul IPJ

01 May 2024 378

IPJ Constanța Minor, arestat pentru 30 de zile pentru că ar fi lovit cu pumnul un jandarm

01 May 2024 613

Polițiștii, sesizați pentru un conflict între concubini, au întocmit dosar penal pentru altă cauză

01 May 2024 505

Oficial de la IPJ Constanța despre scandalul dintr-o clădire în construcție din zona Brotăcei (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 616

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 1148